DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputat PAS, accidentat grav în Bulgaria: Va fi adus acasă cu SMURD-ul

stiri.md
Oazu nantoi

Deputatul PAS, Oazu Nantoi a suferit un accident în Bulgaria. Potrivit jurnalistului român Petru Clej, Nantoi „a avut un accident de parașutism în Bulgaria și este transportat de SMURD la Chișinău în stare destul de gravă”.

Serviciul de presă al PAS a confirmat informația și spune că va reveni cu detalii luni dimineață, transmite replicamedia.md.

Primul despre accidentul lui Oazu Nantoi a scris jurnalistul Petru Clej pe pagina sa de facebook.

Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii despre starea în care se află politicianul.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a declarat pentru Replica Media că în această noapte va asigura transportul unui cetățean al Republicii Moldova din Bulgaria la Chișinău, însă nu poate numele numele acesteia, decât cu acordul pacientului.

„O persoana urmeaza sa fie adusă din Bulgaria cu un echipaj terestru SMURD. Operatiunea este efectuată de IGSU. Mîine la prima ora vom avea mai multe detalii”, a declarat pentru Replica Media, Liliana Pușcașu, șefa serviciului de presă al IGSU.

Oazu Nantoi în vârstă de 73 de ani este un cunoscut politician din Republica Moldova și deputat PAS în ultimele 2 legislaturi. Pe lângă politică, este cunoscut pentru pasiunea sa față de parașutism. Potrivit biografiei sale de pe Wikipedia, încă în timp ce făcea studii la Politehnică, Oazu a fost selecționat în echipa Moldovei la parașutism. După o întrerupere de 31 de ani, în 2004, a reluat săriturile cu parașuta pe care le continuă până la ziua de azi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.