Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat PAS: Hoții s-au unit cu serviciile speciale ale Rusiei pentru a sparge conturile demnitarilor. Trebuie să fie pornită o urmărire penală pe acest caz

vestidinrusia.ro
atacuri cibernetice hacker laptop

Ministrul Justiției nu ar trebui să-și dea demisia după apariția în spațiul public a pretinselor conversații, potrivit cărora Sergiu Litvinenco ar aranja concursul pentru funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. O spune deputatul PAS, Mihail Druță, potrivit căruia spargerea conturilor demnitarilor ar fi o provocare pusă la cale de hoții fugari în colaborare cu serviciile secrete ruse. De cealaltă parte, fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi, spune că reprezentanții guvernării ar trebui să insiste ca organele de drept să facă lumină pe acest caz, notează IPN.

În ultimele zile spațiul public a fost invadat de conversații care ar aparține ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, existând bănuiala că ar fi fost extrase de pe contul de Telegram al acestuia. De asemenea, ieri au fost făcute publice și așa-zilele conversații preluate de pe contul de Telegram al consilierului prezidențial, Dorin Recean. Reprezentanții guvernării califică spargerea conturilor de Telegram drept o încercare a FSB-ului rusesc de a deturna parcursul european al Republicii Moldova.

„După mulți ani de dezmăț politic în Republica Moldova, după mulți ani de anarhie în sfera justiției, a venit un președinte și o guvernare care și-au pus drept prim scop reforma justiției. S-a considerat că nicio schimbare nu poate avea loc, în niciun domeniu dacă nu se va face ordine în justiție. Nu convine această reformă hoților care au mâncat această țară și au furat miliardul. Hoții noștri s-au unit cu serviciile speciale ale Federației Ruse și doar această alianță putea pune la cale această provocare. Nici într-un caz Sergiu Litvinenco să nu-și dea demisia. Asta și vrea alianța pentru război și hoție, vrea să lovească în ministrul Justiției”, a spus deputatul PAS, Mihai Druță, în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.

În același context, ex-deputatul Vitalia Pavlicenco și fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi, spun că organele de drept ar trebui cât mai grabnic să facă lumină pe acest caz, pentru a demonstra veridicitatea sau lipsa de autenticitate a conversațiilor.

„Avem noi instituții capabile să dea o apreciere asupra pretinselor dezvăluiri? Dacă le aveam, nici nu trebuia să se întâmple așa ceva. Sunt îndoieli cu privire la asigurarea transparenței, obiectivitatea desfășurării concursurilor, lipsa de trafic de influență, presiune. Astfel de îndoieli erau demult în spațiul public. O imagine e greu de construit, dar foarte ușor de pierdut. Scopul este de a obstrucționa guvernarea, de a demonstra că acei care ne conduc nu se deosebesc de cei din trecut, că există două paliere de discuții, unul public și unul privat. E o componentă a războiului hibrid. Instituțiile noastre dacă nu pot, să recurgă la ajutor din România, să descopere ce-i adevăr și ce-i minciună”, a spus ex-deputatul Vitalia Pavlicenco.

„Trebuie să fie pornită o urmărire penală pe acest caz. Să fie ridicate telefoanele de la toți protagoniștii implicați în aceste conversații și de comparat discuțiile. E nevoie de audierea martorilor implicați în aceste discuții, care poartă răspundere pentru declarații false. Asta s-ar face foarte simplu. Guvernarea, dacă este sinceră și proeuropeană trebuie să fie prima cointeresată să facă lumină pe acest caz. Dacă persoana este vinovată, să fie atrasă la răspundere. Dacă se dovedește că toate conversațiile sunt trucate, să ni se spună că omul e curat ca lacrima”, a spus ex-judecătorul la CEDO, Stanislav Pavlovschi.

Ieri, Sergiu Litvinenco a recunoscut că în rezultatul spargerii contului său personal de pe o rețea de socializare, în spațiul public au fost publicate fragmente din corespondența sa personală. Potrivit ministrului, mai multe convorbiri au fost trunchiate, deplasate și rupte din context. Tot ieri, reprezentanții instituției prezidențiale au anunțat că și conversațiile care-i sunt atribuite consilierului prezidențial, Dorin Recean, sunt fabricate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.