Deputat PNL: Contractul semnat pentu înfiinţarea Editurii Didactice şi Pedagogice este ilegal

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 22-06-2018

Actualizat: 22-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Deputatul PNL, Marilen Gabriel Pirtea, a acuzat, vineri, Ministerul Educaţiei că a semnat un contract ilegal în valoare de 25 de milioane de lei cu Editura Didactică şi Pedagogică înainte ca CCR să decidă că înființarea acesteia este neconstituţională.

"Ministerul Educației a semnat deliberat un contract de 25 milioane de lei cu o entitate a cărei înființare a fost considerată ilegală. Decizia Curții Constituționale din 19 aprilie arată clar faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.76/2017 – care prevedea transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice (EDP) din regie autonomă în societate pe acțiuni – este neconstituţională. Ministerul a prevăzut faptul că decizia Curții Constituționale va fi nefavorabilă pentru înființarea societății pe acțiuni Editura Didactică și Pedagogică și a încheiat acest contract dubios chiar înainte ca decizia CCR despre această speță să fie publicată în Monitorul Oficial", a afirmat Marilen Gabriel Pirtea într-un comunicat de presă remis de MEDIAFAX.

El a susținut că există riscul de a irosi o sumă imensă din bugetul Ministerului Educaţiei ”este iminent”.

"Riscul de a irosi un buget imens din visteria Ministerului Educației este iminent, prin alocarea sa către un singur contract în valoare de 25 de milioane de lei pentru tipărirea de manuale, contract realizat prin încredințare directă cu un furnizor cu care ministerul nu avea dreptul legal să încheie raporturi contractuale. Riscul de fond rămâne, ca și până acum, acela de a nu răspunde corect nevoii de manuale pentru următorul an școlar, o gravă deficiență managerială și de capacitate practică întâlnită de mulți ani în Ministerul Educației", a mai precizat deputatul PNL.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri