Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat PNL: Dragnea crede că fără el România nu ar mai exista, dar din cauza lui țara rămâne pustie

pavel popescu

Deputatul PNL, Pavel Popescu, a declarat luni că, în timp ce președintele PSD, Liviu Dragnea susține că România nu ar mai exista fără el, forța de muncă pleacă cu viteza „sunetului” din țară. Liberalul afirmă că „Dragnea & company” le oferă românilor doar vorbe goale, scrie Mediafax.

„Forța de muncă pleacă cu viteza ”sunetului” din țară, în timp ce liderul PSD crede că fără el România nu ar mai exista” Situația României se agravează pe zi ce trece, iar dovada stă în statisticile îngrijorătoare care sunt date publicității. Potrivit unui raport al BNR aproape 20% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 20 de ani şi 64 de ani, populaţia ţintă pe piaţa muncii, trăiesc în altă ţară din Uniunea Europeană, fiind cel mai ridicat procent dintre cele 28 de ţări membre. Din păcate, celor de la guvernare nu le pasă că țara noastră rămâne fără forță de muncă, ci sunt preocupați de luptele interne”, a transmis deputatul PNL, Pavel Popescu, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Acesta a susținut că liderul PSD, Liviu Dragnea, se plânge că este sabotat în permanență.

„Liderul social democrat se plânge că este sabotat permanent, pentru că altfel în țara asta ar curge doar lapte și miere. Ce uită să ne spună este faptul că din cauza lor, din cauza măsurilor și deciziilor pe care le-au luat în ultimul timp tot mai mulți români și-au pierdut speranța că vor mai putea trăi în România, deci aleg să plece în afară”, a adăugat Pavel Popescu.

Parlamentarul liberal a precizat că românii nu vor pierde nimic dacă nu va mai guverna coaliția PSD-ALDE.

„Românii nu vor pierde nimic dacă cei PSD&ALDE vor pleca de la guvernare, ci vor avea numai de câștigat! Nu ne lăsăm îmbătați de vorbe goale, pentru că doar atât ne-au oferit Dragnea&company! Pentru că avem o datorie față de români, față de cei care au plecat, dar vor să se întoarcă acasă, PNL şi-a stabilit ca principal obiectiv pentru actuala sesiune parlamentară demiterea Guvernului prin moţiune de cenzură. Vrem să readucem speranța în rândul cetățenilor, speranța că se poate trăi, munci și construi în România”, a conchis Popescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.