Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat PSD, condamnat la un an de închisoare

iccj

Încă un parlamentar este condamndat la închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza unui raport întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Deputatul PSD de Mureş Vasile Gliga a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese. Gliga poate face apel.

Vasile Gliga a fost trimis în judecată în urmă cu un an, pentru că şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar, în perioada ianuarie 2009 - martie 2011. Ancheta în acest caz a fost declanşată în urmă unei sesizări trimise la Parchetul General de către Agenţia Naţională de Integritate în noiembrie 2011. Inspectorii de integritate au calculat că beneficiul patrimonial obţinut de soţia deputatului PSD a fost de 27.095 lei (6.451 euro).

Vasile Gliga a mai primit o lovitură din partea ANI în septembrie 2014. Agenţia a constatat că deputatul s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că a deţinut simultan calitatea de parlamentar şi cea de comerciant persoană fizică.

Minuta:

110/1/2014 - Inculpat GLIGA VASILE GHIORGHE - Penal - conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.)

- În baza art. 386 C.pr.pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2531 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 2531 C.pen. (1969) formulată de inculpatul Gliga Vasile Ghiorghe. În baza art. 2531 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Gliga Vasile Ghiorghe la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) C.pen. (1969). În baza art. 81 C.pen. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 C.pen. (1969). În baza art. 71 alin. 5 C.pen. (1969) pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. (1969) privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. Obligă inculpatul Gliga Vasile Ghiorghe la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu apel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.