Deputat UDMR îi cere ministrului Sănătății să schimbe modul în care se fac raportările în cazul Covid-19

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 11-05-2020

Actualizat: 11-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Deputatul UDMR Vass Levente a făcut luni un apel către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, să schimbe modul în care se fac raportările în cazul COVID-19, potrivit Agerpres.

"De săptămâna aceasta o să avem probabil mai mulţi vindecaţi decât pacienţi activi. E un lucru foarte important, domnule ministru, vă rog haideţi să schimbăm raportările, să ducem un mesaj de normalitate, încet - încet, şi să spunem câţi sunt activi. (...) Foarte important, când sunt numai 250 - din fericire şi pentru acest lucru vă felicit (...) - sunt numai 250 de oameni la ATI, la nivelul ţării, atunci foarte ciudat e că inaugurăm în fiecare săptămână saloane mari, imense, în săli sportive. Nu prea putem explica oamenilor de ce se întâmplă aceste lucruri", a afirmat Vass Levente, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora Guvernului", unde a fost prezent ministrul Sănătăţii.

El a făcut un apel totodată către ministrul Tătaru să-i susţină pe tinerii medici, farmaciile autohtone, pe medicii stomatologi.

Citește și: Scrisoare deschisă pentru Mircea Badea: ‘Nu vă permit să ne mai jigniți’

"Aţi participat la operaţii grele, când trebuia să cereţi ajutorul unuia din exterior, şi sunt ferm convins că aţi proceda la fel şi acum, dacă vi s-ar permite. Dacă sunteţi un om politic liberal ştiţi foarte bine (...) că un tânăr farmacist sau un tânăr stomatolog din mediul rural la fel îşi poate susţine afacerea numai trei luni. (...) Din partea UDMR vă zic, domnule ministru, că trebuie să susţineţi şi farmaciile autohtone, medicii stomatologi, independent de forma lor de organizare, pentru că altfel nu pot deservi pacienţii, să zicem aşa, mai puţin informaţi din mediul rural. (...) Dacă sunteţi un ministru chirurg, vă rog tare mult să nu lăsaţi ca şefii dumneavoastră, peste umărul dumneavoastră, să vă zică ce trebuie să faceţi în timp de pandemie. Luaţi bisturiul în mână şi tăiaţi acolo unde credeţi că trebuie să tăiaţi, iar noi să vă urmăm, dar numai când deciziile sunt luate din punct de vedere medical, şi nu pe zi ce trece, de la oră la oră auzim alte păreri. (...) Dacă aţi fi un ministru care nu doreşte să fie numai ministrul COVID, (...) vă rog să încercaţi să reporniţi serviciile de sănătate, pentru că astăzi, dacă nu ai boala COVID-19, poate nici nu exişti", a mai spus deputatul UDMR.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri