Deputata USR Cristina Iurişniţi: 'Educaţia nu ar trebui să aibă culoare politică'

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 11-03-2019

Actualizat: 11-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Deputata USR Cristina Iurişniţi a afirmat, luni, că ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, a făcut propuneri "controversate" care au "inflamat" spaţiul public şi a solicitat dezbateri reale pentru noua lege a educaţiei, potrivit agerpres.ro.

Citeste si Se caută înlocuitor pentru Claudiu Manda - Comisia de control al SRI urmează să prezinte raportul privind ANI

"O frază ne obsedează de ceva timp, este vorba de 'educaţia încotro', o frază care ne urmăreşte obsedant de 30 de ani. Şi într-adevăr, educaţia nu ar trebui să aibă culoare politică. Sunt total de acord. Politizarea excesivă face din nou ca sistemul de învăţământ să rămână cenuşăreasa de serviciu a guvernanţilor care s-au perindat în ultimii 29 de ani. Din nou vorbim de subfinanţare în educaţie, România rămâne a treia ţară din UE cu cele mai mici cheltuieli publice pentru educaţie, cu 3,02% din PIB, în condiţiile unui buget nesustenabil, impredictibil, bazat pe cifre fantasmagorice", a spus deputata USR la dezbaterea Ora Guvernului, la care a participat ministrul educaţiei.

Iurişniţi a enumerat mai multe afirmaţii ale ministrului educaţiei, susţinând că au fost "adevărate petarde" în spaţiul public.

"Câteva propuneri controversate pe care le-aţi avut la începutul celui de-al patrulea mandat, doamna ministru. Declaraţiile dumneavoastră nu au făcut altceva decât să inflameze spaţiul public, de la cadrele didactice, la elevi şi părinţi. Amintesc câteva propuneri, adevărate petarde pe care le-aţi lansat în spaţiul public, propuneri care necesită dezbateri ample cu toţi actorii din sistemul educaţional. Nu pot să nu condamn afirmaţiile iresponsabile de tipul: este de dorit să lăsăm repetenţi elevii de clasa I pentru a obţine ulterior rezultate mai bune, renunţarea la orele de educaţie fizică şi sport, segregarea claselor de copii cu cerinţe speciale educaţionale. Apoi aţi revenit asupra acestei afirmaţii - introducerea simulărilor la clasa a 7-a, astăzi au început, pentru evaluarea naţională, introducerea examenului în clasa a 10-a", a afirmat deputata USR.

Cristina Iurişniţi a subliniat că este nevoie de dezbateri reale pentru noua lege a educaţiei. "Avem nevoie de dezbateri reale, nu cu uşile închise cu directorii prin ţară, este nevoie de transparentizarea consultărilor publice", a adăugat ea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri