Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputaţii au modificat Regulamentul propriu, astfel încât şedinţa de constituire a Camerei să fie condusă de către deputatul cu cele mai multe mandate parlament

Inquam Photos / George Calin
Camera Deputatilor plen

Camera Deputaţilor a aprobat, luni, modificarea Regulamentului forului legislativ, astfel încât, până la constituirea structurilor de conducere ale Camerei, lucrările de plen să fie conduse de deputatul cu cel mai mare număr de mandate parlamentare exercitate şi nu de cel mai în vârstă, cum este acum, potrivit news.ro.

„Până la alegerea Biroului permanent, lucrările Camerei Deputaţilor sunt conduse de deputatul cu cel mai mare număr de mandate parlamentare exercitate, în calitate de preşedinte de vârstă, asistat de cei mai tineri 4 deputaţi, în calitate de secretari”, conform documentului adoptat, luni, de către deputaţi.

Conform sursei citate, „imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedintele de vârstă sau de către unul sau mai mulţi secretari atrage de drept înlocuirea acestora cu deputatul cu cel mai mare număr de mandate parlamentare exercitate sau, după caz, cu cei mai tineri deputaţi din rândul celor prezenţi”.

În momentul de faţă, regulamentul prevede că lucările Camerei Deputaţilor sunt conduse de cel mai în vârstă deputat, în calitate de preşedinte de vârstă, asistat de cei mai tineri patru deputaţi, în calitate de secretari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.