Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputaţii britanici se pregătesc să dea undă verde Brexitului la 31 ianuarie

Brexit

Deputaţii britanici se pregătesc să dea joi undă verde Brexitului la 31 ianuarie, care va deschide o pagină albă dificil de umplut în relaţiile tumultuoase dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

Majoritatea zdrobitoare de care dispune Boris Johnson în urma alegerilor legislative anticipate de la 12 decembrie lasă puţin loc îndoielii.

Acordul dvorţului încheiat cu Bruxellesul urmează să treacă precum o scrisoare prin poştă, joi seara, prin Camera Comunelor, în urma unei dezbateri expediate în câteva sesiuni, în pofida complexităţii subiectului şi mizei sale istorice.

”Asigurarea adoptării legislaţiei în (Camera) Comunelor va fi o etapă importantă şi pozitivă” în realizarea Brexitului, o ”prioritate” a premierului britanic, a anunţat joi purtătorul său de cuvânt.

Textul traduce în legislaţia britanică acordul de 535 de pagini încheiat cu greu de Boris Johnson cu Cei 27 în toamnă.

El urmează apoi să fie validat de Camera Lorzilor, iar apoi promulgat de regina Elizabeth a II-a, ceea ce ar trebui să se dovedească o formalitate. Parlamentului European (PE) îi revină să-l ratifice la rândul său, iar Regatul Unit urmează să devină la 31 ianuarie, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1 februarie, 1.00, ora României) prima ţară membră care părăseşte Uniunea Europeană.

Această dată va da pagina haosului politic care a cuprins Regatul Unit de la referendumul de la 23 iunie 2016, în care ”Leave” a obţinut o victorie cu aproape 52% din voturile exprimate.

În cei peste trei ani care au urmat, britanicii s-au sfâşiat pe tema Brexitului, iar Parlamentul a respins în trei rânduri acordul încheiat de fostul premier Theresa May, fără să propună alt scenariu, alimentând temeri până de curând cu privire la o ieşire brutală sau o renunţare.

Instalarea la putere a furtunosului Boris Johnson, un susţinător aprig al Brexitului, şi victoria sa în alegerile legislative au tranşat problema, însă făr să rezolve provocările care se impun.

NEGOCIERI DIN FEBRUARIE?

Acordul Brexitului încheiat cu Bruxellesul reglementează în linii mari divorţul, garantând drepturile cetăţenilor şi soluţionând problema dură a frontierei irlandeze. El vizează, mai ales să garanteze o trecere blândă către o relaţie viitoare care rămâne de stabilit în totalitate.

De la 31 ianuarie de deschide o perioadă de tranziţie până la sfârşitul lui 2020, menită să permită Londrei şi Bruxellesului să se pregătească în acest sens. Britanicii vor continua să aplice reglementările europene şi să beneficieze de ele, însă fără să facă parte din instituţiile europene şi fără să aibă vreun cuvânt de spus în deciziile acestora.

După trei amânări ale Brexitului, prevăzut iniţial în martie 2019, acest termen se anunţă foarte scurt în vederea negocierii unor acorduri de liber-schimb sau de securitate care durează, în general, ani de zile să fie încheiate.

Boris Johnson exclude o prelungire a tranziţiei dincolo de 2020, o posibilitate prevăzută în acordul Brexitului.

El a reiterat acest lucru miercuri preşedintei Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, pe care a primit-o la Londra, îndemnând să se înceapă ”cât mairepede” să se negocieze.

În contextul unui calendar strâns, Downing Street sugerează că Londra ar putea să se mulţumească cu un acord parţial, în cazul în care nu se ajunge la un acord global la sfârşitul anului.

Preşedinta Comisiei a avertizat că discuţiile urmează să fie ”dure” şi că ar fi imposibil să se ajungă la un acord asupra ”tuturor aspectelor” fără o prelungire a negocierilor. ”Trebuie să alegem priorităţi”.

Ea a avertizat că Bruxellesul urmează să rămână ferm asupra principiilor sale. ”Fără o concurenţă echitabilă în domeniile mediului, muncii, fiscalităţii, ajutoarelor de stat, nu poţi avea un acces de cea mai înaltă calitate la cea mai mare piaţă comună din lume”, a subliniat ea.

UE a lansat miercuri lucrări în vederea definirii liniilor sale roşii şi obiectivelor în negocieri.

Aceste discuţii urmează să orienteze Comisia, însărcinată să prezinte statelor membre UE un mandat de negociere care să o autorizeze să negocieze în numele lor şi care ar putea fi adoptat în mod oficial în februarie.

”Suntem pregătiţi să începem discuţiile în februarie”, a anunţat un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.