DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputații din Polonia SFIDEAZĂ amenințările Comisiei Europene: Au votat legea ce permite sancționarea judecătorilor care se opun reformelor

polonia

Deputaţii polonezi au adoptat vineri, sfidând preocupările exprimate de Bruxelles şi de opoziţie, un proiect de lege ce permite sancţionarea judecătorilor care se opun reformelor în justiţie, relatează AFP şi dpa.

Legea a fost adoptată de Sejm (Camera inferioară a parlamentului polonez) cu 233 de voturi pentru, 203 împotrivă şi 10 abţineri, în favoarea sa votând în principal deputaţii din partidul guvernamental Lege şi Justiţie (PiS), după o intensă dezbatere desfăşurată joi şi vineri.

Citește și: Laura Codruța Kovesi lăsată de izbeliște!

Proiectul urmează acum să fie supus la vot în Senatul controlat de opoziţie, care poate veni cu amendamente sau chiar poate respinge proiectul, dar cuvântul final îl va avea Sejmul, unde toate amendamentele propuse de opoziţie au fost respinse.

Într-o scrisoare remisă joi principalilor lideri polonezi, printre care preşedintelui şi premierului, vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu statul de drept, Vera Jourova, a atenţionat Varşovia în legătură cu acest proiect de lege, încurajând "insistent" autorităţile poloneze să consulte Comisia de la Veneţia şi invitând "toate instituţiile să nu continue procedurile asupra noului proiect înainte de a desfăşura toate consultările necesare cu părţile implicate".

Citește și: Guvernul Orban, dinamitat din interior: Îmi doresc din toată inima să fie sfârșitul unui asemenea mod de a face politică

Proiectul de lege prevede sancţiuni ce pot ajunge până la excluderea judecătorilor care pun în discuţie legalitatea nominalizării unui alt magistrat, precum şi pentru "activităţi cu caracter politic" sau care pot "dăuna funcţionării sistemului de justiţie". Curtea Supremă a Poloniei a criticat ea însăşi proiectul.

Vasta reformă a sistemului judiciar polonez, demarată cu patru ani în urmă de formaţiunea conservatoare PiS, care în octombrie a câştigat din nou alegerile legislative, este considerată de Bruxelles şi de opoziţia poloneză o încercare de subordonare a justiţiei de către politic.

Citește și: DNA a deconspirat o altă rețea importantă!

Comisia Europeană a lansat împotriva Poloniei mai multe proceduri de infringement pe această temă şi a activat de asemenea articolul 7 din Tratatul UE, care în etapa finală poate conduce la pierderea dreptului de vot în Consiliul UE, sancţiune ce necesită însă un vot unanim din partea tuturor celorlalte state membre ale UE, iar Ungaria a promis că se va opune.

Dar în cazul legilor despre care apreciază că încalcă dreptul comunitar, Comisia Europeană se poate adresa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cum a procedat ultima dată în octombrie cu privire la legea privind noul regim disciplinar al judecătorilor.

Citește și: Klaus Iohannis o recompensează pe Ana Birchall? Oportunitate pentru fostul ministru al Justiției .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.