Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputaţii irakieni l-au reales preşedinte pe Mohamed al-Halbusi, după ce sesiunea parlamentară a fost întreruptă de altercaţii

Twitter
Turcia Turkmenistan Iran Uzbekistan Iran Irak Arabia Saudita

Deputaţii irakieni l-au reales duminică în funcţia de preşedinte al Parlamentului în noua legislatură pe influentul deputat sunnit Mohamed al-Halbusi, informează AFP.

Votul a fost precedat de altercaţii în sala de plen ce au dus la întreruperea sesiunii inaugurale şi la spitalizarea celui mai în vârstă parlamentar, după ce ar fi fost agresat de un alt deputat, potrivit Agerpres.

Procesul de alegere a preşedintelui a fost perturbat deoarece blocurile politice concurente au pretins fiecare că deţin majoritatea parlamentară, discuţiile degenerând. Videoclipuri filmate de parlamentari îi arătau pe aleşi ţipând unii la alţii.

Deputatul Mahmud al-Mashhadani, de 73 de ani, care în calitate de cel mai în vârstă parlamentar fusese însărcinat să prezideze şedinţa pentru alegerea preşedintelui noului parlament, a fost spitalizat după ce ar fi fost agresat de un alt deputat.

O sursă parlamentară a explicat pentru EFE că mai mulţi deputaţi au organizat o revoltă în parlament după ce al-Mashhadani a suspendat sesiunea pentru a delibera asupra voturilor pentru alegerea preşedintelui parlamentului, care a fost respinsă de Blocul Sadrist, condus de clericul şiit populist Muqtada al-Sadr, care a obţinut 73 din cele 329 de mandate la recentele alegeri.

Sadriştii, o mişcare susţinută în principal de clasele mai sărace ale populaţiei şiite irakiene, au venit la prima sesiune a Parlamentului purtând giulgiuri albe, o ţinută purtată des de Sadr însuşi, precum şi de răposatul său tată şi fondator al mişcării, în semn de martiriu.

După altercaţie, sesiunea a fost reluată sub conducerea lui Khaled al-Daraji, al doilea cel mai în vârstă deputat.

Mashhadani, a cărui stare de sănătate nu este cunoscută deocamdată, candida el însuşi la preşedinţia parlamentului în această legislatură, alături de fostul preşedinte al legislativului Mohamed al-Halbusi, liderul formaţiunii Taqaddum, cea mai votată în rândul musulmanilor suniţi din Irak la alegerile din 10 octombrie.

Prima reuniune a parlamentului unicameral al Irakului, care numără 329 de deputaţi aleşi pentru un mandat de patru ani, este dedicată alegerii preşedintelui şi a doi adjuncţi ai acestuia.

Parlamentul are la dispoziţie 30 de zile de la prima sesiune pentru a alege noul preşedinte al ţării. Acesta din urmă trebuie să numească un prim-ministru, ales de cea mai mare coaliţie. Odată numit, prim-ministrul are la dispoziţie 30 de zile pentru a forma un guvern.

Conform "mouhasasa", un sistem de cote religioase şi etnice instaurat în Irak după căderea dictatorului Saddam Hussein, preşedintele parlamentului trebuie să fie un musulman sunnit, premierul este un şiit, iar preşedintele un kurd.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.