Deputaţii israelieni au votat luni seară dizolvarea parlamentului, deschizând calea organizării alegerilor anticipate pe 17 martie, după demiterea miniştrilor de centru de către premierul Benjamin Netanyahu, informează AFP.
Din totalul de 120 de membri ai Knessetului (parlamentul israelian), 93 au votat în favoarea dizolvării şi niciunul împotrivă.
Dizolvarea a fost provocată de lovitură de forţă a premierului Netanyahu care a demis săptămâna trecută doi miniştri de centru - Yair Lapid (Finanţe) şi Tzipi Livni (Justiţie) -, acuzându-i că au urzit un "puci" împotriva lui. Cu trei ani înainte de încheierea legislaturii, el a cerut alegeri anticipate, afirmând că "nu mai poate conduce ţara".
Pentru a forma o viitoare majoritate, prim-ministrul a anunţat deja că doreşte reluarea alianţei cu partidele ultraortodoxe, în prezent în opoziţie, dar pe care le consideră "aliaţii săi fireşti".
El caută astfel să menţină acordul cu cele două partide ale dreptei dure, Yisrael Beiteinu, al ministrului de externe Avigdor Lieberman, şi Casa Evreiască, a ministrului economiei, Naftali Bennett, favorabile colonizării în toate direcţiile pe teritoriile palestiniene.
La rândul lor, liderii celor două partide de opoziţie - Partidul Muncii şi partidul de centru stânga Hatnuah - au dat de înţeles că ar putea forma un bloc de centru stânga împotriva lui Benjamin Netanyahu şi a pune din nou negocierile cu palestinienii în fruntea listei cu priorităţi.
Potrivit unui sondaj dat publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute de cotidianul economic Globes, o listă comună alcătuită din Partidul Muncii şi Hatnuah ar depăşi Likud, cu 24 de locuri, faţă de 23 pentru partidul de dreapta condus de premierul Netanyahu.AGERPRES
Deputaţii israelieni au votat dizolvarea parlamentului
Explorează subiectul
Articole Similare

354
MAE, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Aproximativ 1.000 de români monitorizați în zona de conflict
354

43
Fosta aleasă trumpistă în Congres Marjorie Taylor Greene condamnă atacurile Statelor Unite în Iran drept o ”trădare” a lui Donald Trump
43

1.046
Mărturia unei românce din Doha: „Nu am primit niciun mesaj de la ambasada României”
1.046

1.344
Cum reacționeză liderii lumii la conflictul din Iran. Mesaje de solidaritate și apeluri la calm
1.344

2.052
VIDEO Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, blocat în Dubai: „Trei rachete au fost interceptate deasupra hotelului”
2.052

6.361
Șoc petrolier în direct: Iranul blochează artera energetică a lumii - închide strâmtoarea Ormuz
6.361

265
'O greşeală colosală' - Congresmeni democraţi denunță americano-israeliene în Iran, fără aprobarea Congresului
265

1.859
VIDEO Cel puțin 21 de morți și mai mulți răniți în urma unei explozii produsă într-o fabrică de artificii din India
1.859

5.222
FOTO Reacție dură în Turcia după atacurile SUA-Israel din Iran: Proteste la Incirlik - punct strategic în regiune; jurnaliști reținuți
5.222

125
Fostul prim-ministru al Israelului, mesaj de susținere pentru operațiunea „Răcnetul Leului”: Iranienii se află în fața unei „oportunități istorice”
125

2.073
Zelenski, despre atacurile SUA în Iran: Oferă poporului iranian „șansa” de a se debarasa de un „regim terorist”, care a ales să fie complicele lui Putin
2.073

3.799
Casa Albă, anunț de ultimă oră: Trump a urmărit evoluțiile din Iran alături de echipa de securitate. Discuție telefonică cu Netanyahu
3.799

4.225
Avertismentul analiștilor financiari, după atacurile lansate de SUA şi Israel asupra Iranului: Piețele globale se vor confrunta cu volatilitate accentuată
4.225

















Comentează