Deputaţii din Comisia juridică au adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, raportul preliminar la proiectul privind codul de conduită al parlamentarilor. Raportul a fost aprobat cu un amendament care vizează completarea articolului 9 alineatul (3), în sensul introducerii unei norme de trimitere la punctul VI din Declaraţia de avere, astfel încât formularul de declaraţie de avere să fie în conformitate şi cu codul de conduită.
Astfel, alineatul (3) al articolului 9 va avea următoarea formă : "Deputaţii au obligaţia să declare orice cadouri sau avantaje primite în exerciţiul funcţiei, cu excepţia celor reglementate prin Legea nr.251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei, în acord cu punctul VI din Declaraţia de avere, Anexa 1 din Legea 176/2016". Amendamentul a fost formulat de deputatul UDMR Marton Arpad.
Raportul preliminar adoptat marţi va fi înaintat Comisiei pentru statut, care la rândul său va da un raport preliminar în vederea aprobării unui raport comun cu comisia juridică. Proiectul de hotărâre privind Codul de conduită al parlamentarilor a fost elaborat de deputaţii din Comisia juridică. Potrivit proiectului, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, iar mandatul lor se exercită în conformitate cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.
Codul conţine principii pe care trebuie să le respecte parlamentarii: independenţa, obiectivitatea, responsabilitatea, probitatea, exemplaritatea, respectarea reputaţiei Parlamentului, informarea cetăţenilor, regimul declaraţiilor. Astfel, deputaţii şi senatorii nu trebuie să fie influenţaţi în exercitarea mandatului lor de nicio altă entitate, persoană fizică sau juridică, şi nu trebuie să încheie nicio înţelegere prin care să condiţioneze votul exprimat în exercitarea mandatului de vreun avantaj financiar.
Totodată, în exercitarea mandatului lor, deputaţii şi senatorii trebuie să dea dovadă de imparţialitate, luând în considerare interesul cetăţenilor pe care îi reprezintă. Aceştia au îndatorirea de a acţiona cu competenţă şi corectitudine în exercitarea atribuţiilor şi în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce le revin. Ei au obligaţia de a participa la activităţile parlamentare, de a fi în contact cu cetăţenii şi de a exercita într-o manieră transparentă mandatul lor.
Deputaţii şi senatorii au şi obligaţia să facă cunoscut orice interes personal care ar putea influenţa acţiunile lor publice şi să participe activ la soluţionarea unui eventual conflict de interese în beneficiul interesului general. Parlamentarii trebuie să asigure prin atitudine, limbaj, conduită şi ţinută solemnitatea şedinţelor parlamentare şi bunul mers al activităţilor desfăşurate în cadrul structurilor parlamentare şi să aibă o ţinută vestimentară decentă, să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase.
Deputaţii şi senatorii mai au obligaţia ca prin acţiunile desfăşurate să nu aducă prejudicii imaginii şi reputaţiei Parlamentului. Deputaţii trebuie ca, anterior deplasărilor în interes de serviciu, să declare programul deplasării şi modalităţile de finanţare şi să declare orice cadouri sau avantaje primite în exerciţiul funcţiei, cu excepţia celor reglementate prin Legea nr. 251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei.
Orice sesizare în legătură cu nerespectarea prezentului Cod de către deputaţi şi senatori revine Comisiilor juridice ale celor două Camere, mai prevede proiectul, conform Agerpres. În privinţa sancţiunilor, proiectul face trimitere la Statutul deputaţilor şi senatorilor. "Sfera incompatibilităţii ori a conflictelor de interese, a interdicţiilor şi a abaterilor disciplinare parlamentare, procedurile în materie disciplinară şi aplicarea sancţiunilor sunt cele stabilite exclusiv prin cap. IV şi XII din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor", se arată în proiect.
Comentează