Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputații juriști au respins cererea USR de înființare a agenției specializate în investiţii în sănătate

www.romanialibera.ro
Comisia Juridica

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins marţi, în şedinţă, un amendament al grupului parlamentar al USR referitor la posibilitatea înfiinţării unei agenţii specializate în investiţiile din domeniul sănătăţii.

Amendamentul, intitulat generic "reglementări în domeniul investiţiilor în sănătate", era adus proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, aflat pe ordinea de zi a comisiei.

La motivarea amendamentului se precizează astfel: "Priorităţile Ministerului Sănătăţii din perioada imediat următoare includ aplicarea Programului de Guvernare 2020 - 2024, care vizează şi înfiinţarea unei agenţii specializate în investiţiile din domeniul sănătăţii. Structura nou înfiinţată va avea ca şi atribuţie implementarea la standarde înalte de calitate a proiectelor de investiţii în infrastructura de sănătate, precum şi gestionarea unitară a proiectelor de infrastructură sanitară majoră cu precădere în subordinea Ministerului Sănătăţii".

S-au înregistrat 8 voturi în favoarea amendamentului, 15 împotrivă şi o abţinere, informează Agerpres.ro.

Amendamentul a fost susţinut în şedinţa comisiei de către secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andra Migiu, care a subliniat că un astfel de obiectiv este "asumat în Programul de guvernare împreună cu partenerii de coaliţie".

"E foarte important pentru noi să urmărim calendarul pe care l-am propus prin PNRR şi credem că ne-ar produce o întârziere faptul că am amânat astfel de decizii cu privire la înfiinţarea agenţiei. Este un proiect important în ceea ce priveşte reformele de infrastructură. (...) Este o confuzie cu privire la rolul acestei agenţii. Acest amendament nu înseamnă înfiinţare agenţiei, ci înseamnă doar permisiunea prin care să propunem astfel de acte în această perioadă. Rolul agenţiei este cu precădere pentru proiecte de infrastructură naţională şi regională ", a argumentat secretarul de stat.

Deputatul PSD Nicuşor Halici, vicepreşedinte al comisiei, a susţinut că nu este necesară construcţia de spitale regionale de către o agenţie, de "alţi funcţionari plătiţi cu zeci de mii de euro".

"Au început documentaţiile privind construcţia de spitale regionale fără să existe o astfel de agenţie", a spus Halici, care a adăugat că, în aceeaşi logică, pot fi create şi alte agenţii pentru construcţia de şcoli, canalizare, apă curentă, etc..

Preşedintele Comisiei juridice, deputatul USR PLUS Mihai-Alexandru Badea, a arătat că cei care nu doresc înfiinţarea unei astfel de agenţii nu vor de fapt construcţia de spitale regionale, el polemizând cu Nicuşor Halici mai mult timp pe această temă.

La această remarcă, deputata PSD Steluţa Cătăniciu a susţinut că "este de fapt vorba despre colegii de la PNL". "Aveţi probleme în coaliţie?. (...) În pauze, aşa, pe holuri, colegii dumneavoastră de la PNL spun că e vorba de sifonare, nu de construire", a afirmat Steluţa Cătăniciu.

Mihai Badea a replicat că nu era vorba despre liberali.

Deputatul AUR Georgel Badiu a calificat înfiinţarea unei noi agenţii în sănătate ca fiind "o aberaţie".

"Este o aberaţie. Ar însemna să ne aşteptăm în perioada următoare la agenţii specializate în investiţii în domeniul învăţământului, transporturilor, în ce domenii mai doriţi dumneavoastră. Haideţi să nu mai înfiinţăm atâtea agenţii, să lăsăm lucrurile să decurgă aşa cum trebuie, pentru că România are destui specialişti prin ministere şi nu mai e nevoie de înfiinţarea altor sinecuri de partid", a motivat el.

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a afirmat că acesta este un amendament "într-un proiect de lege de abilitare".

"E un amendament într-un proiect de lege de abilitare, dar ea, ca o lege şi ca proiect de ordonanţă, urmează procedura clară. Nu intri în dezbaterea pe ministere până când nu e avizul din punct de vedere al legii, dacă e organică sau ordinară, dacă se înscrie în ceea ce s-a votat în Parlament din partea Departamentului relaţii cu Parlamentul şi după aceea începe să curgă procedura legislativă", a precizat Gabriel Andronache.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.