Deputatul Angel Tîlvăr salută decizia Comisiei Europene de a interveni ferm în cazul alocațiilor din Austria, în care și românii sunt vizați

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 24-01-2019

Actualizat: 24-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În Austria, de la 1 ianuarie 2019, a intrat în vigoare controversata legislaţie privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor din acest stat membru, în funcţie de costul mediu al vieţii din ţara de rezidenţă a copilului.

Astăzi, Comisia Europeană a notificat oficial Austria cu privire la deschiderea procedurii de infrigement pentru această lege. Austria are 2 luni la dispoziție pentru a schimba decizia, în caz contrar va fi activată procedura de infrigement.

“Sunt bucuros să aflu că astăzi, Comisia Europeană a luat o poziţie fermă faţă de intrarea în vigoare a acestei legislații care contravine principiilor europene comune. Acest lucru demonstrează că vocile noastresunt ascultate și cântăresc considerabil  la Bruxelles. Încă din 2017, când acest subiect era în faza de proiect, am abordat subiectul în toate întâlnirile cu relevanță europeană, atrăgând atenția asupra necesității unei abordări nediscriminatorii, conforme principiilor și valorilor europene, pe care cu toții trebuie să le împărtășim”, a afirmat deputatul Angel Tîlvăr.

“Este datoria noastră, ca oameni politici, să luăm o atitudine tranșantă, de fiecare dată când drepturile cetăţenilor români, care sunt totodată și cetățeni europeni, nu sunt respectate și să acționăm hotărât, pentru ca aceștia să fie tratați corect și egal. Așa cum a afirmat și doamna comisar Marianne Thyssen, nu există copii de clasa a doua în UE. Atunci când cetățenii din altă țară UE contribuie în același mod la un sistem de securitate socială ca și lucrătorii locali, aceștia ar trebui să beneficieze de aceleași beneficii și atunci când copiii lor locuiesc în străinătate” a mai adăugat președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri