Deputatul european Siegfried Mureșan: România, printre primele 7 state membre UE care au primit deja a doua plată din PNRR
”Sunt foarte bucuros că România a primit astăzi încă 2,76 miliarde de euro de la Comisia Europeană prin Mecanismul European de Redresare și Reziliență.
În calitate de co-raportor al Parlamentului European privind acest mecanism, obiectivul meu principal a fost tocmai acesta: să adoptăm în timp util o legislație europeană care să permită absorbția adecvată a fondurilor alocate României și celorlalte state membre.
Este a doua plată pe care o primim pentru finanțarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). România se numără printre cele 7 state membre ale Uniunii Europene care au primit deja a doua plată pentru PNRR și printre cele 18 state care au primit cel puțin o tranșă de bani.
Prin această plată, România a absorbit deja 9 miliarde de euro, adică peste 30% din suma totală ce ni se cuvine prin acest mecanism (29 de miliarde de euro).
Pentru decontarea celei de-a două tranșe, România a trebuit să implementeze reforme și investiții importante, precum adoptarea legii decarbonizării, dezvoltarea resurselor umane în domeniul sănătății, modernizarea infrastructurii sistemului de învățământ și promovarea turismului și culturii.””, anunță europarlamentarul pe pagina sa de facebook.
Comentează