Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputatul independent Marius Bodea: 'Primăria Iaşi se preocupă de salariile umflate ale directorilor, în loc să direcţioneze resursele financiare către spitale'

marius bodea

Deputatul independent Marius Bodea acuză Primăria Iaşi că se preocupă de salariile umflate ale directorilor din subordine, în loc să direcţioneze resursele financiare către spitalele ieşene, potrivit news.ro.

Marius Bodea susţine, într-un comunicat de presă, că în timp ce în alte mari oraşe ale ţării edilii fac eforturi pentru ca personalul medical să-şi desfăşoare activitatea în siguranţă, la Iaşi priorităţile primăriei sunt cu totul altele.

“La Oradea spre exemplu, edilii fac eforturi pentru ca personalul medical să-şi poată desfăşura activitatea în siguranţă. Primăria Iaşi se gândeşte doar la binele vasalilor săi, iar în plină pandemie, aprobă cu nesimţire salarii umflate artificial pentru şefii societăţilor din subordine, de ordinul zecilor de mii, în loc să ia măsuri concrete pentru a-i ajuta pe cei din linia întâi. Prin reducerea acestor lefuri, aşa cum a propus consilierul local Răzvan Timofciuc, s-ar fi economisit patru milioane de lei, iar banii puteau fi folosiţi pentru dotarea unităţilor medicale implicate în lupta cu epidemia", a afirmat deputatul independent, Marius Bodea.

Citește și: Ministrul Finanțelor: ‘Să știți că avem timp de reforme. Bineînțeles, că aparatul public este ineficient’

El a precizat că nu a fost votat în ultima şedinţă de consiliu din această săptămână nici amendamentul privind achiziţia unui aparat medical pentru a se putea face un număr mai mare de testări la Iaşi.

"Avem echipă medicală din Iaşi, trimisă să lupte cu focarul de la Suceava, şi cadre medicale care au grijă de pacienţii internaţi în unităţi medicale ieşene. Este datoria autorităţilor locale să găsească resursele necesare pentru a susţine cât mai bine sistemul sanitar, nu să aştepte ca mediul privat să facă treaba în locul lor. Atitudinea celor care conduc Primăria Iaşi e de-a dreptul sfidătoare", a mai spus deputatul Marius Bodea.

În judeţul Iaşi au fost confirmate 54 de cazuri de coronavirus alături de noi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.