DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputatul PSD Cristina Elena Dinu: De la România normală la România mafiotă

PSD sigla

„România normală”, concept programatic inițiat de președintele Klaus Iohannis, a dat în clocot!

Din păcate, ce vedem acum nu este nici România normală, nici guvernul normal, nici coaliția normală. Nici cei arși prin spitale, nici pacienții evacuați în miez de noapte, nici bolnavii morți cu zile, nu înseamnă România normală.

Este halucinant cum, după demiterea ministrului Sănătății, s-a trecut cu viteza luminii de la „Am încredere în Vlad Voiculescu” la „linșaj mediatic” și de la „diamant” la „mafie”!

Acești oameni puși de Iohannis SĂ GUVERNEZE țara în plină pandemie nu fac altceva decât să se joace de-a gestionarea executivă a țării și de-a baba oarba cu soarta românilor.

Reprezentanții celor două formațiuni politice beligerante, dar paradoxal încă aliate, de conjunctură și nu de proiecte comune, și-au spus în ultimele zile lucruri impardonabile și inacceptabil de a fi rostite într-o politică normală, democratică și europeană.

Cea mai sordidă expresie auzită de oameni în ultimele zile este punerea demiterii lui Voiculescu de la cârma Sănătății pe seama „mafiei”! Care mafie? Mafia cui? A liberalilor, a lui Iohannis? Cine-i capul mafiei care l-a decapitat pe priceputul și licențiatul Vlăduț?

Aiuritoare abordare între doi parteneri de guvernare, care, prin fișa postului trebuie să se ocupe, în primul rând, să scape țara de pandemie, să ofere populației sprijin, să creeze locuri de muncă pentru oameni, să le dea încredere și speranță că vom trece în viață și sănătoși peste nenorocita de criză pandemică!

Dar, ce să vezi? Nu ni se oferă soluții, ci circ! Grav, cinic și mai ales iresponsabil!

După demiterea ministrului Sănătății și răfuiala pe față dintre cele două formațiuni, România a devenit o țară neguvernată, în derivă, cu sănătatea la pământ, la propriu, nu doar la figurat! Iar în acest timp, cei care au fost puși să guverneze, se acuză reciproc că sunt mafioți!

Tragediile din spitalele românești din ultimul an nu au fost soluționate oare tot din cauza „mafiei”? Rudelor și apropiaților zecilor de morți cu zile din spitale nu le poate fi ostoită durerea și suferința cu acuzele reciproce dintre Cîțu și Voiculescu! A plătit cineva? S-a finalizat vreo anchetă? Mai există stat de drept în România, sau doar stat mafiot și stat drepți?

Președintele Klaus Iohannis a dispărut într-o mare de muțenie. Ar trebui să îl anunțăm pierdut și să îl declarăm nul! Îi este probabil greu acum să spună că „pesedee este de vină”! Pentru simplul fapt că principalul vinovat de starea deplorabilă în care a ajuns România după patru luni de activitate a „guvernului meu” este chiar domnia sa!

Prin ignorarea voluntară a rezultatelor alegerilor parlamentare din decembrie, câștigate de PSD. A vrut „guvernul meu”, acum nu are decât să îmblânzească „mafia” care, prin voia sa, a ajuns să conducă România! În caz că-i pasă și că mai este președinte!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.