Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputatul PSD Elena Dinu: Joaca de-a măștile, o bătaie de joc a guvernului la adresa românilor!

arhiva personala
Elena Dinu

Suntem în ultima zi de campanie electorală, iar Ludovic Orban a anunțat abia acum că măștile gratuite pentru persoanele defavorizate au ajuns și că vor fi distribuite în perioada următoare, transmite deputatul PSD Elena Dinu.

"Mai poate mira pe cineva faptul că aceste măști au ajuns tocmai acum, cu cinci zile înainte de alegeri? Absolut deloc! Era de așteptat ca PNL să aștepte cu aceste măști până în finalul campaniei, pentru a le folosi în interes electoral.

La fel au făcut și cu metroul, unde au organizat un eveniment fastuos pe care Ceaușescu ar fi invidios, la fel s-a întâmplat și cu lotul de autostradă inaugurat. Totul a fost gândit în spirit electoral, nimic pentru români.

Pe de altă parte, primul-ministru a mai declarat senin că protestele organizate împotriva măsurii purtării măștii de către elevi la școală sunt făcute de „unii care parcă nu îşi iubesc copii”.

Este regretabil că în toate ultimele sale declarații Ludovic Orban a jignit pe cineva. Dacă săptămâna trecută întreba o persoană cu dizabilități ce viteză prinde scaunul cu rotile în care se afla, acum premierul susține că părinții nu își iubesc copiii!

Cum să poți spune asemenea lucruri despre părinți? Orban oare gândește atunci când vorbește? Sau doar vorbește, nu gândește?

Faptul că sunt părinți care nu sunt de acord cu purtarea măștii de către copii la orele de curs reprezintă o opinie a acestora, e dreptul lor să aibă altă părere. Cred că suntem cu toții de acord că încă suntem într-o democrație!

Spre deosebire însă de noi, sunt state în Europa în care purtatul măștilor nu este obligatoriu la ore: Germania, Italia, Austria, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Suedia sau Danemarca.

Îmi exprim încrederea că românii vor penaliza duminică, la alegerile locale, modul de a face politică al liberalilor, care este în mod evident contrar agendei adevăratelor probleme ale populației României", consideră social - democrata.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.