Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputatul PSD Elena Dinu: România, o ţară sigură într-o Europă nesigură!

arhiva personala
Elena Dinu

Indiscutabil, mai sunt foarte multe lucruri de rezolvat în România pentru ca cetăţenii ei să fie mulţumiţi şi să ne ridicăm la nivelul de trai al marii majorităţi a europenilor. Din punctul de vedere al securităţii naţionale şi a siguranţei cetăţeanului, putem spune însă că România este o ţară aflată pe primele locuri ale Europei. Avem o ţară sigură, ocolită de problemele majore cu care s-au confruntat până acum multe ţări din Uniune, precum terorismul sau afluxul de imigranţi! În această perioadă, în majoritatea capitalelor europene vedem imagini desprinse parcă din teatrele de operaţii!

Aproape peste tot în marile oraşe din Uniunea Europeană, din centru până la aeroport, soldaţi şi poliţişti înarmaţi până în dinţi patrulează zi şi noapte printre oameni, localnici şi turişti, creând o senzaţie de nesiguranţă, asemănătoare cu ipostaza de a fi în mijlocul unui conflict armat! Este evident că pericolul terorist constituie cea mai cumplită ameninţare la adresa naţiunilor lumii, mai ales după momentul atentatelor de la New York, din 11 septembrie 2001. Rând pe rând, marile puteri europene au căzut victime raidurilor teroriste, ameninţările fiind prezente la tot pasul.

Tocmai în acest context internaţional delicat, faptul că România nu s-a confruntat cu astfel de tragedii şi ne menţinem statutul de ţară sigură, este un fapt extrem de pozitiv, ce trebuie să fie tratat la adevărata sa dimensiune! În această idee, în aceste zile se împlinesc 19 ani de la Declaraţia Parlamentului României nr.2 din 25 noiembrie 2002, cu privire la invitarea României de a începe negocierile de aderare la NATO, adoptată cu unanimitate de voturi, şi publicată în Monitorul Oficial al României nr. 854/26 noiembrie 2002. Cu acest prilej, forul legislativ național saluta decizia țărilor Alianței Nord-Atlantice de a invita țara noastră să adere la înalta structură mondială, fapt confirmat oficial în 2 aprilie 2004, ziua în care România a devenit membru cu drepturi depline al NATO. Evident că toată perioada ce a urmat de atunci s-a derulat sub auspiciile prezenței țării noastre în Alianță, timp în care am reușit să ne structurăm și consolidăm capacitățile strategice și militare, fapt ce ne-a permis să facem față cu brio provocărilor din regiune.

Consider că este foarte important că, beneficiind de statutul de membră al UE și NATO, România se menține într-o marjă de stabilitate solidă la frontul estic al Uniunii Europene! Chiar dacă pare puţin, siguranţa ţării noastre este un fapt pozitiv, îmbucurător pentru noi toţi şi pentru viitorul copiilor noştri!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.