Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputatul PSD Nicolae Georgescu S-A APRINS: Țara arde și Orban se piaptănă. Ar trebui să demisioneze

nicolae georgescu

Deputatul PSD Nicolae Georgescu îi cere demisia premierului Ludovic Orban. Acesta spune că șeful Guvernului nu e în stare de gestioneze pandemia.

Țara arde – Orban se piaptănă!

„Specialistul” Orban a găsit explicația pentru numărul mare de pozitivi: nerespectarea regulilor de protecție sanitară!

Ludovic Orban se laudă că a descoperit cauza pentru numărul mare de pozitivi din ultima perioadă: nerespectarea regulilor de protecţie sanitară… Oare premierul României își amintește de câte ori dumnealui și colegii și-au bătut joc de români prin faptul că nu au respectat măsuri simple și clare privind purtarea măștii de protecție, respectarea distanțării sociale, respectiv numărul mare de persoane participante la evenimentele publice și private?

Am să încep cu un bilanț... Unul din păcate care demonstrează criza în care guvernanții ne-au aruncat! Acum, când au trecut aproape șase luni de la startul pandemiei!

Alte 555 de noi cazuri de infectare cu coronavirus - cel mai mare număr anunțat în România de la debutul pandemiei - au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 30.175, potrivit datelor publicate miercuri de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi, alți 18 români au murit din cauza COVID-19, bilanțul deceselor ajungând la 1.817. Recordul de infectări zilnice fusese în 11 aprilie, când au fost raportate 523 de cazuri noi într-o zi. În ultimele 24 de ore, au fost făcute 13.147 de teste.

Cifrele sunt șocante!!!

Imediat, domnul Orban a ieșit la rampă, însă a transmis niște explicații bizare! În plus, dumnealui nu a oferit nici măcar o soluție concretă prin care să putem depăși situația!

„Am înregistrat cel mai mare număr de persoane diagnosticate cu COVID-19 - 555 de cetățeni” ne-a transmis premierul… Domnule Orban, acest lucru îl știam și noi prin informarea făcută de „celebrul” grup de comunicare strategică. Să înțelegem că de data aceasta, noi, românii, am aflat înaintea partidului, cifrele???

Domnul Orban, un mare „specialist” al domeniului, a identificat și cauza numărului tot mai mare de pozitivi... „Nerespectarea regulilor de protecție sanitară”. Păi, domnule Orban, dacă îi acuzați pe români că nu respectă aceste reguli, înseamnă că voi, guvernanții, sunteți total nerușinați!

De ce???

Ați uitat când petreceați la dvs în birou? Fără măști, fără a respecta distanțarea socială? Aveați doar cele necesare, alcool și țigări…

Ați uitat când domnul europarlamentar, Rareș Bogdan a organizat o petrecere privată cu aproximativ 100 de persoane, când acest lucru era total interzis?

Ați uitat când la Iași a avut loc un alt eveniment politic de-al vostru de lansare a candidaților la primărie? Și acela, tot cu aproximativ 100 de persoane! Țin minte că imediat amenzile au curs!

Așadar, rușine! Nu ați respectat nimic din ce le-ați cerut românilor!

Printre altele, Orban ne-a mai spus faptul că „Guvernul este la datorie alături de celelalte autorități implicate”! Cum, domnule Orban???

Vă dau doar un mic exemplu! Argeșul este unul dintre județele cu o creștere explozivă a cazurilor în ultima perioadă! Aici, voi ați numit un membru PNL – director al DSP! Militarul-pensionar care a și dezertat între timp... În acest fel s-a ajuns ca acum, în absența unui director executiv, zeci de anchete epidemiologice să fie în așteptare pentru că nu are cine să semneze!

Deci, chiar nu vă este rușine?

„Nu ne dorim să luăm nicio măsură care să afecteze viața românilor” a mai spus premierul. Domnule Orban, chiar ieri am scris despre modul în care îi condamnați la moarte pe dependenții de dializă!

Să mai aduc aminte și cum din cauza incompetenței dvs, pacienții asimptomatici au putut fi externați la cerere, iar astfel internarea și carantinarea pozitivilor au fost neconstituționale???

În fine, premierul României a spus multe prostii în ziua cu cel mai mare număr de infectări! Din păcate, Orban nu a prezentat nicio soluție concretă de rezolvare a situației!

Din luna martie, domnule premier, strig peste tot că trebuie să îi testați în masă pe români! Dar dormiți și dvs și colegii dvs!

În încheiere, aș vrea să subliniez singurul lucru pe care domnul Orban ar trebui să iasă public și să îl spună în această perioadă: „Îmi prezint demisia! Chiar nu sunt în stare să gestionez această situație”!

Ar fi un gest onorant, pe care românii sigur l-ar aprecia!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.