Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputatul PSD Radu Tuhuţ cere Ministerului Educaţiei redeschiderea şcolilor din mediul rural

abrudinfo.ro
Radu Tuhuț

Preşedintele interimar al organizaţiei Alba a PSD, deputatul Radu Marcel Tuhuţ, a solicitat marţi ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să analizeze posibilitatea redeschiderii instituţiilor de învăţământ din mediul rural, în regim de urgenţă, susţinând că în acestea învaţă puţini elevi, iar şcoala online se desfăşoară în condiţii "mult mai dificile" decât în mediul urban.

Fost primar timp de mai multe mandate ale unei comune din Apuseni, Radu Marcel Tuhuţ, singurul deputat PSD de Alba, a transmis, totodată, şi câteva întrebări privind implicarea Ministerului în derularea actului educaţional în actualul context epidemiologic, potrivit agerpres.ro.

Citește și: S-A AFLAT: CINE e bărbatul din cauza căruia Ilie Năstase și-a BĂTUT SOȚIA

"Am solicitat, astăzi, ministrului Educaţiei, domnului Sorin Cîmpeanu, să analizeze posibilitatea redeschiderii instituţiilor de învăţământ din mediul rural, în regim de urgenţă. (...). Unităţile de învăţământ din mediul rural trebuie redeschise cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor, în contextul în care în acestea învaţă puţini elevi, iar şcoala online se desfăşoară în condiţii mult mai dificile decât în mediul urban", a postat, marţi, pe pagina sa de facebook, Radu Marcel Tuhuţ.

Social-democratul a adăugat că susţine "cu fermitate" redeschiderea unităţilor de învăţământ din mediul rural, cu respectarea măsurilor specifice, respectiv triaj epidemiologic şi medical, purtarea măştii de protecţie, distanţare fizică între elevi, igienă corespunzătoare a mâinilor, acţiuni specifice de dezinfecţie şi aerisitul frecvent al claselor.

Tuhuţ a menţionat că numărul şcolarilor din mediul rural este "mult mai scăzut" decât în mediul urban şi, astfel, "există condiţii mai bune de desfăşurare a orelor de curs în format fizic", în actualul context epidemiologic.

"În plus, şcoala online se desfăşoară mult mai greu din cauza semnalului slab la internet şi a infrastructurii digitale precare (sunt mulţi elevi care nu deţin un dispozitiv adecvat - sistem PC, laptop sau tabletă). În aceste condiţii, copiii din mediul rural riscă cel mai mult să rămână în urmă cu materia şcolară", a mai arătat deputatul PSD de Alba.

În opinia acestuia, prin suspendarea activităţilor ce presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi a elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, pentru foarte mulţi elevi din mediul rural "educaţia s-a transformat dintr-un drept într-un privilegiu".

"Studiile arată că un procent foarte mare de elevi care trăiesc în mediul rural nu au putut urma cursurile de şcoală online. Având în vedere numărul mic de elevi care învaţă în şcolile situate în comunele noastre, organizarea orelor de curs în format fizic, cu respectarea tuturor restricţiilor în contextul pandemic s-ar putea realiza mult mai facil. (...). Ţinând cont de cele menţionate mai sus, vă rog să analizaţi posibilitatea redeschiderii cât mai urgentă a instituţiilor de învăţământ din mediul rural, în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor şi să îmi transmiteţi decizia luată, precum şi motivele care stau la baza luării ei", i-a mai transmis parlamentarul de Alba ministrului Educaţiei.

Tuhuţ i-a adresat, totodată, lui Sorin Cîmpeanu şi câteva întrebări, cum ar fi aceea dacă se va putea asigura, prin Inspectoratele Şcolare Judeţene, necesarul de măşti de protecţie sanitare şi dezinfectaţi, instituţiilor de învăţământ sau câte măşti sanitare de protecţie şi câţi litri de dezinfectanţi au fost/vor fi achiziţionaţi/distribuiţi pentru şcolile din mediul rural, din judeţul Alba, pentru reînceperea şcolii.

Deputatul PSD mai vrea să afle dacă există "suficient personal medical" în şcolile din mediul rural pentru asigurarea triajului epidemiologic şi medical odată cu reluarea actului educaţional în format fizic, respectiv câte cadre medicale vor asigura triajul la unităţile de învăţământ, din mediul rural, din judeţ, precum şi câte dispozitive (sisteme PC, laptopuri, tablete) au fost achiziţionate şi distribuite elevilor şi profesorilor din mediul rural din Alba, prin intermediul Ministerului Educaţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.