DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deranj mare în Ministerul de Interne. Denunțuri pe bandă rulantă (presa)

umbra susta

Pana la infiintarea viitoarei Directii de Afaceri Interne, continua curatenia de primavara de la Directia de Informatii si Protectie Interna si Directia Generala Anticoruptie. Iar daca „sora mai mica” a DNA are deja un nou sef, in persoana comisarului sef de politie Alexandru Catalin Ionita, la „Doi s’un sfert” continua „in grafic” interimatul asigurat de catre actualul secretar de stat Rares Vaduva.

Insa „vechea garda” de la DIPI, sau ce a mai ramas din ea dupa valul de pensionari din ultima vreme, se afla in pragul „imploziei”, informatiile intrate in posesia noastre indicand ca oamenii care au tras atata timp sforile subterane ale serviciului secret al Ministerului de Interne au ajuns acum sa se dea unul pe altul in gat, facand chiar coada la temuta Directie Nationala Anticoruptie. Astfel ca este posibil sa mai cada, cat de curand, si alte capete…, relateaza National.

Record absolut de denunturi

Dupa cum sustin sursele noastre, lucratorii mai vechi din cadrul DIPI au ajuns clienti fideli ai procurorilor anticoruptie, care fac deja fata cu greu nenumaratelor „fronturi” de ancheta deschise in urma denunturilor primite de la cei de la „Doi s’un sfert”. Structura care, vreme indelungata, s-a aflat sub influenta asa-numitilor „pui de Vulpe”, ofiteri ramasi loiali celui considerat „tatuca” structurii, generalul Virgil Ardelean. Insa dupa ce fostul sef al DIPI Nicolae Gheorghe a intrat in „custodia” DNA, dar mai ales dupa ce adjunctul acestuia, chestorul Nelu Zarnica, a zburat din functie, cautandu-si acum cu disperare un loc caldut de munca la o companie de stat, vechile cumetrii au cazut una dupa alta. Si cei care faceau parte din „fratia” de la „Doi s’un sfert” se toarna acum unii pe altii, astfel ca se poate vorbi de un adevarat record de denunturi „pe ramura” inregistrat de cei de la DIPI.

Resetare la DGA

Petrecerea de pensionare a lui Liviu Croitorescu, alaturi de „ilfovenii” lui dragi, care il vor urma si ei in curand, a reprezentat „cantecul de lebada” al „vechii garzi” care a condus in ultima vreme Directia Generala Anticoruptie. O structura care a debutat fulminant, cu primele dosare anticoruptie de-a dreptul spectaculaose, cu ofiteri sub acoperire care au inaintat la un moment dat nepermis de mult cu anchetele lor, dar care, de ceva vreme, parea o Directie fara vlaga, aproape trasa pe o linie moarta. Iar dupa cum scriam nu de mult, singura sansa de revigorare a DGA-ului este resetarea din temelii a  structurii, prin plecarea de la sefie a fostilor conducatori si preluarea fraielor de catre reprezentantii asa-numitilor „lupi tineri” din minister. Si un prim pas pare sa fi fost deja facut prin numirea in fruntea Directiei Generale Anticoruptie a comisarului sef de politie Alexandru Catalin Ionita. Cel care, in vremea in care a fost director adjunct al Directiei de Investigare a Fraudelor din Politia Romana sau a condus Directia de Investigare a Criminalitatii Economice, s-a remarcat prin coordonarea mai multor anchete extrem de curajoase. Iar adjunctul noului sef al DGA este comisarul sef de politie Constantin Preoteasa, care a fost inclusiv sef al Serviciului de Combatere a Coruptiei si a Infractiunilor Comise in Sfera Institutiilor Bugetare, avand deci experienta necesara in acest domeniu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.