Derby de Moldova, între Poli Iaşi și FC Botoşani, vineri în deschiderea etapei a doua a Superligii

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-07-2024

Actualizat: 19-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: exclusivnews.ro

Runda a doua a Superligii la fotbal masculin debutează vineri cu un meci care, datorită orgoliilor dintre cele două formaţii, a devenit un veritabil derby al Moldovei. Poli Iaşi - FC Botoşani se joacă de la ora 19.00, pe Stadionul din Dealul Copoului, ambele echipe fiind învinse în prima etapă, potrivit mediafax.

Pe 28 aprilie 2024, Poli - UTA Arad 0-2 a fost singura înfrângere suferită de ieşeni în 2024 pe teren propriu în campionat, în rest au patru succese şi trei rezultate de egalitate.

Botoşănenii au o singură victorie pe prima scenă în acest an calendaristic din postura de vizitatori, 2-1 cu Petrolul (29 aprilie), interval în care au mai înregistrat în deplasare două rezultate de egalitate şi şase partide pierdute.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 23 de ori, de şapte ori s-au impus ieşenii, de 10 ori au câştigat botoşănenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci în Superligă a avut loc pe 17 octombrie 2014, CSM Poli Iaşi - FC Botoşani 2-2, goluri înscrise de Coşereanu, Onduku, respectiv Martinus şi Codoban. Pe băncile tehnice s-au aflat Nicolo Napoli şi Leo Grozavu.

Două partide s-au încheiat fără gol marcat, ambele cu FC Botoşani gazdă (prima pe 25 aprilie 2015, iar cea de a doua pe 11 aprilie 2016).

Întâia victorie din contul oaspeţilor din această rundă s-a înregistrat pee 11 august 2015, FC Botoşani – CSM Poli Iaşi 1-0.

Cele mai multe goluri în confruntarea celor două au fost marcate pe 20 septembrie 2017, FC Botoşani – CSM Poli Iaşi 3-3.

Ultimul succes bifat de ieşeni a fost pe 6 decembrie 2018, FC Botoşani - CSM Poli Iaşi 1-2.

Cea mai mare diferenţă de scor din confruntările directe este consemnată pe 30 august 2020, FC Botoşani - Poli Iaşi 4-0.

Cea mai recentă confruntare directă din campionat a avut locpe 30 martie 2024, FC Botoşani - Poli Iaşi 2-1 (V. Dican, E. Lopez / A. Roman).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri