Peste 270 de artişti din 70 de ţări participă la Art Dubai, cea mai mare expoziţie de artă contemporană din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, care s-a deschis marţi în oraşul-stat din Emiratele Arabe Unite, relatează AFP. Printre creatorii care expun în această a 11-a ediţie a Art Dubai se află artistul irakian Sadik Kwaish Alfraji care abordează existenţa şi creaţia artistică în exil.
Ayman Yossri Daydban, artist palestinian care trăieşte în Arabia Saudită, a adus una dintre operele sale de la Jeddah la Dubai, modificând-o pentru a include în Emirate fragmente care au fost retrase în Arabia Saudită, gest care reprezintă o critică implicită a cenzurii în regatul saudit. Dubai, care numără peste 2,5 milioane de locuitori, în mare parte străini, a investit mult pentru a se impune ca platformă culturală regională şi internaţională, conform Agerpres.
Dubai, care a primit peste 15 milioane de turişti în 2016, dispune de o scenă culturală bogată, cu o operă, concerte regulate ale muzicienilor arabi şi occidentali şi un festival anual de film.
Comentează