Descinderi în București și Teleorman: Metoda ingenioasă prin care s-au furat banii de la parcările publice!

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 06-11-2025 14:48

Article thumbnail

Sursă foto: Politia Romana

Descinderi în București și Teleorman, unde oamenii legii au intervenit peste o rețea care fura banii destinați plății parcărilor publice. Polițiștii Direcției Generale a Municipiului București au efectuat joi cinci percheziții în București și Teleorman, în cadrul Operațiunii Jupiter, după ce, în iulie, două persoane au lipit coduri QR false pe panouri de plată ale parcărilor din Sectorul 1.

Perchezițiile au vizat persoane bănuite că ar fi lipit coduri QR false pe panourile de plată a parcării, redirecționând cetățenii către un site fals pentru colectarea datelor bancare și numerelor de înmatriculare.

Rețeaua avea patru membri care furau banii aferenți parcărilor

În cazul respectiv, autoritățile au fost avertizate încă din 24 iulie, iar potrivit anchetei, în noaptea de 19 iulie, două persoane, sprijinite de alte două, au lipit codurile QR false, care redirecționează utilizatorii către un site care imita pagina oficială a companiei de parcare.

În urma acțiunilor de joi, au fost depistate două dintre persoanele bănuite, dintre care una se află în arest în Belgia pentru fapte similare.

Despre persoanele care au sprijinit, una a fost depistată, iar cercetările continuă pentru identificarea ultimei persoane.

Operațiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al IPJ Teleorman.

„Cercetările sunt continuate de către Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la fals informatic și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale” se arată în încheierea informării DGPMB.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri