Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DESCOPERIRE Genomul complet al grâului, decriptat pentru prima dată de cercetători (studiu)

cotidianulagricol.ro
grau

O echipă internaţională de cercetători a anunţat joi decriptarea, pentru prima dată, a genomului complet al grâului comun, o descoperire care ar putea oferi soluţii viitoare pentru hrănirea populaţiei în creştere a globului, informează AFP preluat de agerpres.

''Această descoperire va accelera gradual eforturile noastre de a identifica genele grâului importante pentru agricultură, inclusiv cele care ar putea ajuta la combaterea celor mai importante boli fungice'', a precizat într-un comunicat Kostya Kanyuka, cercetător în domeniul genomicii funcţionale pentru institutul Rothamsted Research.

REVOLUȚIE în medicină: A fost testat medicamentul care VINDECĂ mai multe tipuri de CANCER! Urmează să apară pe piață

Grâul hrăneşte peste o treime din populaţia lumii şi reprezintă aproape o cincime din caloriile consumate de oameni.

Este însă o plantă dificil de cultivat în condiţii climatice de căldură şi secetă, care se vor accentua odată cu accentuarea încălzirii globale.

Potrivit experţilor, omenirea are nevoie de soiuri mai rezistente la boli şi de specii care vor putea creşte cu mai puţină apă, într-un climat mai cald.

Secvenţierea ''va fi în mod semnificativ şi imediat benefică pentru producătorii de grâu, accelerând dezvoltarea unor noi soiuri de elită'', a adăugat Kostya Kanyuka.

Decriptarea în totalitatea a genomului grâului a fost ''o provocare imensă'', care a necesitat 13 ani, deoarece această plantă conţine de cinci ori mai multe gene decât o fiinţă umană (107.891 comparativ cu 20.000), potrivit studiului publicat în revista Science.

Echipa de 200 de cercetători din 20 de ţări a cartografiat genomul grâului comun (Triticum aestivum), soiul cel mai cultivat în lume din punct de vedere al suprafeţei, potrivit studiului condus de Consorţiul internaţional pentru secvenţierea genomului grâului (IWGSC).

''Producţie de grâu ar trebui să crească cu 1,6% pe an pentru a face faţă cerinţelor populaţiei mondiale, al cărei număr se estimează că va ajunge la 9,6 miliarde de locuitori până în 2050'', se mai precizează în studiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.