Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Descoperire macabră la Penitenciarul Giurgiu: un deținut a fost găsit mort în celulă

Daily Monitor
inchisoare detinut penitenciar gratii

Poliţiştii giurgiuveni au deschis dosar penal pentru moarte suspectă după ce un deţinut în vârstă de 30 de ani de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu a fost găsit decedat în celulă, informează Agerpres.

"În seara zilei de sâmbătă, 26 septembrie, în jurul orei 19:30, cu ocazia efectuării apelului de seară, personalul Penitenciarului Giurgiu a constatat faptul că o persoană privată de libertate aflată în evidenţele cabinetului medical cu o serie de afecţiuni cronice, nu prezenta semne vitale. În această situaţie a fost alertat personalul medical propriu concomitent cu solicitarea prin apel 112 a sprijinului unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul persoanei private de libertate a fost declarat la ora 20:35", se arată într-un comunicat de presă emis duminică de Penitenciarul Giurgiu.

În conformitate cu prevederile legale, evenimentul a fost notificat Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru efectuarea cercetărilor specifice şi, în cauză, a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Totodată, s-a procedat la informarea familiei deţinutului, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi a Poliţiei Municipiului Giurgiu.

Potrivit unor surse, pe corpul deţinutului nu au fost găsite urme de violenţă, acesta fiind găsit în şoc cardio-respirator.

Acesta este al treilea deţinut găsit decedat în incinta Penitenciarului Giurgiu în ultimele două săptămâni. În data de 14 septembrie, alţi doi deţinuţi, cu vârste de 32, respectiv, 41 de ani, au fost găsiţi decedaţi în celulă fără urme de violenţă asupra lor, iar poliţiştii efectuează şi în acest caz cercetări pentru moarte suspectă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.