DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Descoperire REVOLUŢIONARĂ: Un medicament experimental ar putea ELIMINA virusul gripal într-o singură zi

digi24.ro
capsule medicamente

Un producător de medicamente din Japonia a anunţat că a dezvoltat o pilulă care poate elimina virusul gripal în prima zi de la administrare, pe fondul celei mai grave epidemii de gripă din Statele Unite din ultimii ani, relatează site-ul publicaţiei The Wall Street Journal, citat de MEDIAFAX.

Citeşte şi: ALERTĂ - TRAGEDIE în apropiere de Moscova: Un avion S-A PRĂBUŞIT, imediat după decolare. Zeci de persoane erau la bord

Un studiu aflat în stadiu avansat asupra unor pacienţi cu gripă din Japonia şi SUA a relevat că administrarea medicamentului produs de Shionogi & Co. distruge virusul într-un interval mediu de 24 de ore.

Prin urmare, vindecarea este mult mai rapidă decât în cazul oricărui alt medicament de pe piaţă. În cazul pilulei Tamiflu de la Roche AG, considerată cea mai eficientă, studiul a demonstrat că durează de trei ori mai mult pentru a obţine acelaşi rezultat ca în cazul medicamentului experimental.

Eliminarea rapidă a virusului gripal ar putea reduce efectele sale contagioase, potrivit Shionogi. Noul medicament experimental se administrează într-o singură doză, în timp ce în cazul Tamiflu pacienţii trebuie să ia două doze pe zi, timp de cinci zile.

Advertisement
Citeşte şi: ALERTĂ - Codul GALBEN de viscol, PRELUNGIT: Ce zone sunt vizate de avertismentul meteorologilor

"Datele pe care le-am văzut sunt foarte promiţătoare. Ar putea fi vorba despre o inovaţie în privinţa modului în care este tratată gripa", a declarat Martin Howell Friede, coordonatorul Iniţiativei privind Cercetarea Vaccinurilor (IVR) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Oamenii de ştiinţă din cadrul companiei japoneze au folosit caracteristicile unui medicament anti-HIV pentru a crea compusul antigripal, care funcţionează diferit faţă de medicamentele existente. Acesta împiedică virusul să afecteze procesele celulare umane, potrivit directorului executiv Isao Teshirogi.

Compania elveţiană Roche a obţinut licenţa internaţională pentru distribuirea medicamentului experimental al companiei Shionogi, care ar putea fi aprobat pentru utilizare în Japonia la începutul lunii martie. Roche va aplica pentru lansarea produsului pe piaţa din SUA abia în această vară, dar o decizie în acest sens este aşteptată în 2019.

Cel puţin 40 de copii au murit şi alte peste 12.000 de persoane au fost spitalizate în Statele Unite ca urmare a epidemiei de gripă, cea mai gravă din ultimii ani. Cele mai afectate categorii sunt copiii şi persoanele cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani, urmate de vârstnici. Chiar şi România se confruntă cu focare de gripă, până la acest moment ţara noastră înregistrând 18 decese şi sute de persoane suspectate că sunt infectate cu virusul gripal.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.