DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Descoperire şocantă într-un parc din Capitală: O femeie a fost găsită moartă pe o bancă

www.antena3.ro
poliție, crimă, accident

O femeie a fost găsită moartă, sâmbătă dimineață, într-un parc din Sectorul 6 din București, informează Poliția Capitalei. Sesizarea a venit prin apel la 112, iar corpul femeii a fost transportat la INML, polițiștii încercând să afle ce s-a întâmplat, transmite Mediafax.

Sâmbătă dimineața, în jurul orei 8:00, a fost sesizat prin apel 112 faptul că într-un parc din sectorul 6 este o femeie moartă, informează Poliția Capitalei.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Morți Suspecte - Serviciul Omoruri.

Trupul femeii a fost ridicat și transportat la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru efectuarea necropsiei. Femeia avea 31 de ani şi a fost descoperită în Parcul Păcii din Militari.

"Era în geacă roşie, pe canapea, cu capul dat pe spate, într-o poziţie normală de şezut", a declarat un martor pentru Observator. Lângă locul în care se afla femeia au fost găsite şi câteva pastile, varianta sinuciderii fiind luată în calcul.

„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul”, mai arată sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.