Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Despăgubiri pentru reparaţia vehiculului avariat decontate direct, dacă nu depăşesc 400 de euro - Senat

Daniel Zamfir

Despăgubirile pot fi achitate pentru reparaţia vehiculului avariat, la solicitarea persoanei prejudiciate, prin decontare directă, cu condiţia ca valoarea totală să nu depăşească echivalentul în lei a 400 de euro, iar încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior, stipulează un amendament admis la proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, adoptat luni de Senat, relatează Agerpres.

Proiectul legislativ a fost adoptat cu 56 de voturi "pentru" şi 32 de abţineri.

"Am intenţionat să reducem mult acest mecanism de decontare, întrucât am constatat că majoritatea sumelor care erau plătite prin acest mod, decontare directă, afectau două lucruri extrem de importante, siguranţa în trafic şi activitatea economică. Or, aceste două aspecte sunt în momentul ăsta clarificate, ne interesează foarte tare ca atunci când există o daună aceasta să fie reparată într-un service autorizat, nu în spate (...). Al doilea aspect, deosebit de important, este ca aceste sume care sunt plătite de asigurători pentru repararea daunelor să fie fiscalizate, să intre într-un circuit fiscal corect, nu în spatele blocului, pentru că în spatele blocului se lucrează la negru. Noi vrem să se lucreze corect, banii la vedere şi să se plătească taxe şi impozite pentru aceste sume. (...) Dacă vrei şi ai o daună mică, ţi s-a spart o oglindă, ţi s-a zgâriat o aripă, o poţi face în regie proprie, dacă valoarea reparaţiei este în cuantumul acestei sume. Pentru avarii mai mari de 400 de euro - 2.000 de lei, te duci la o unitate service autorizată, îţi face constatarea şi îţi faci reparaţia ca să garanteze service-ul autorizat că acea reparaţie a fost făcută conform normelor în vigoare", a argumentat preşedintele Comisiei economice, senatorul PSD Daniel Zamfir.

Cresc amenzile pentru cei fără RCA

O altă modificare propusă de Zamfir şi aprobată în Comisiile economică şi juridică, care au întocmit un raport comun favorabil asupra proiectului, vizează creşterea cuantumului amenzilor care se aplică în cazul în care o persoană nu îşi achită poliţa RCA.

"Ne-a propus ASF un cuantum al amenzilor, creşterea cuantumului acestora. Justificarea a fost aceea de a-i disciplina pe cei care nu îşi plătesc RCA-ul. Nu ar trebui să ne sperie amenzile pentru că încalci legea. Dacă vrei să nu plăteşti amendă, respectă legea şi nu mai ai nicio problemă. ASF ne-a propus un cuantum al amenzilor, la prima vedere pare unul extrem de mare, am adăugat un amendament. Pentru aceste contravenţii, contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal jumătate din cuantumul amenzii. Ideea este aşa - amenda este practic dublă faţă de valoarea RCA. Dacă o plăteşti în 15 zile (...), ai două săptămâni la dispoziţie să plăteşti jumătate din cuantumul amenzii, care ar fi practic valoarea poliţiei RCA. Mi se pare o chestiune rezonabilă. Două săptămâni ai la dispoziţie să-ţi plăteşti RCA-ul", a detaliat senatorul.

Se poate suspenda RCA, dar autovehicolul trebuie indisponibilizat într-un spațiu privat

În intervenţia sa, preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a precizat că asiguraţii vor putea avea ocazia să-şi plătească poliţa RCA în rate şi vor avea posibilitatea să-i întrerupă aplicabilitatea - un atribut extrem de util pentru zona transportatorilor care au activitate sezonieră.

"Vom putea, de asemenea, introduce un sistem de monitorizare electronică, la fel cum se întâmplă astăzi cu rovigneta, să putem să-i urmărim în trafic pe toţi cei care astăzi aleg, din păcate, să circule fără o poliţă valabilă RCA şi, din păcate, numărul acestor persoane este destul de mare. Evident că toate aceste măsuri se vor regăsi şi într-o scădere a poliţei RCA. De asemenea, veţi găsi amendamente ce vor facilita o mai bună interoperabilitate a bazelor de date, între CNAIR, între RAR, între BAR, respectiv asiguratori şi autoritate, astfel încât să putem urmări în timp real situaţia în teren şi, totodată, să putem să introducem ulterior, cu toate aceste date, în activitatea de supraveghere prudenţială şi aplicaţii digitale care să ne poată nouă permite să urmărim ceea ce se întâmplă la nivelul solvabilităţii diferitelor companii, nivelul de expunere în fiecare zi, astfel încât să putem să luăm măsuri în timp real de corijare a actorilor din piaţă", a transmis Petrescu.

El a adăugat că prin proiectul de act normativ se va consolida această piaţă a asigurărilor, companiile în domeniu vor fi mai sustenabile, iar asiguraţii vor plăti un preţ mai rezonabil.

"Odată adoptată, o perioadă de timp de luni de zile, în partea a doua a acestui an, vom vedea preţuri cu mai puţină volatilitate şi stabile şi predictive pentru toţi. La fel cum astăzi avem sistemul de urmărire pentru rovignetă, ceea ce a dus gradual la o mai bună conformare şi mai mulţi producători auto au ales să-şi plătească rovigneta, de teamă, din orice motivaţie ar fi avut, aşa va fi şi pe zona de asigurări. Odată urmărit prin camere arondate la nivelul drumurilor naţionale, aparţinând CNAIR-ului, existând acest tip de urmărire electronică, monitorizare, evident că vor fi mult mai motivaţi să-şi plătească RCA-ul şi, pe măsură ce avem un număr mai mare de plătitori ai RCA, şi preţul RCA-ului se va reduce", a subliniat preşedintele ASF.

Potrivit acestuia, aproximativ o treime dintre şoferii care participă la traficul rutier nu au RCA.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.