Premium
Alexandru Petria: - Adriana Noxi Rotaru, te-aş invita să te prezinţi cititorilor…
Adriana Noxi Rotaru: - Sunt o femeie de 40 de ani din Insula Mare a Brăilei. Recunosc că n-am fost dintotdeauna mândră până la orgoliu de asta și nici conștientă de influența imensă pe care spațiul acesta izolat între ape o are asupra mea. Sunt, așadar, insulară, femeie de la țară, fiică, soră, prietenă, învățătoare, iubită și…scriitor debutant…toate însă având un rid vertical între sprâncene și apă de Dunăre în sânge . N-am avut niciodată vreo legătură cu mediul literelor și, dacă nu voi mai avea niciodată de acum încolo, nu voi suferi, pentru că sunt și eu de părere că a publica ceea ce scrii trebuie să fie ”un act de generozitate, nu de infatuare”.
- Ce înseamnă să fii scriitor şi, totodată, femeie?
- Diferența dintre femeia și scriitorul Adriana Noxi Rotaru este doar de limite. Ca femeie nu pot fi chiar oricine, de exemplu nu sunt mamă, ca scriitor ”the sky is the limit”. Ca femeie timpul în această viață mi s-a înjumătățit, ca scriitor formatul digital al cărții mele mă propulsează în atemporalitate. Ca femeie sunt izolată jumătate din an pe insula mea, ca scriitor am ajuns deja în America (convertită ad-hoc ca unitate de măsură a libertății tuturor europenilor). De altfel, sfidarea limitelor pe care lumea, viața, mintea și insula mi le-au pus a fost unul dintre motivele pentru care am scris. Al doilea motiv a fost, nu teama de moarte cum spunea un alt scriitor, ci frica viscerală de bovarism. Iată cum, din nou, scriitorul nu poate fi desprins de femeie. Tot ceea ce scriu este despre mine, deși, aparent, este despre alți oameni și despre locuri, dar nu pot să nu le trec pe toate prin sita de mătase a propriilor simțuri și astfel să le infestez cu mine. De aceea femeia are nevoie de hrănirea simțurilor prin experiențe, călătorii, întâlnire de oameni, povești trăite, emoții și iubire pentru ca scriitoarea să aibă material din care să-și împletească scara la cer.
- Ai debutat recent cu un roman – “e- exilul colecţionarei de fluturi”. O carte de aproape 500 de pagini. De ce ar merita să fie citit volumul tău?
- Când i-am arătat cartea, mama mea și-a dus speriată mâna la gură, ca o femeie de la țară ce este și ea, spunându-mi ”cine are timp să citească atât și mai ales cine are atâția bani să cumpere o carte așa groasă?” A trebuit să-i dau dreptate. Am întrebat-o însă dacă ea ar cumpăra-o și ar citi-o. Mi-a spus că ar cumpăra-o și o s-o citească fiindcă sunt fiica ei. Iată cum fiecare va găsi un motiv să-mi cumpere cartea și să o citească dacă îi va cădea sub ochi. Paradoxal autorul își cunoaște cel mai bine cartea și totuși lui îi este cel mai greu să recomande ceva din ea, dar dacă apăsându-mi pleoapele cu degetele m-aș obliga să aleg ca în jocurile copilăriei ”ceapă sau usturoi?” aș alege oamenii din carte. Colecția de fluturi din titlu este de fapt mulțimea de oameni adevărați și plini de vitalitate pe care i-am întâlnit în viața mea. Unii cu spirite puternice ca aripile fluturilor monarh care pot zbura și 3000 de kilometri, alții cu suflete fragile ca fluturii ce nu trăiesc decât o zi. Pe unii i-am cunoscut în profunzime, pe alții nu i-am întâlnit niciodată în carne și oase, unii îmi cunosc și ridurile, alții doar m-au privit o secundă. Oamenii descriși sunt cei pentru care merită să-mi fie citită cartea, oamenii reali, trăitori, nedistorsionați, necontorsionați, netorturați, ne-rinoceroși…și poate insula mea despre care majoritatea românilor nici nu știu că există.
- În roman abordezi lumea virtuală. E un substitut al realităţii ori o altă realitate care pune stăpînire pe noi? Te-ai inspirat din propria experienţă la scrierea lui?
- Să-ți explic mecanismul aparent complicat al cărții. În romanul meu, în spațiul virtual are loc doar dialogul și povestea de dragoste dintre cele două personaje principale. Fiecare în parte însă, își trăiește intens propria viață. O povestesc unul altuia pe internet.. Trăiesc, dar se opresc din când în când din trăit să se întâlnească, el încercând și nereușind convertirea femeii la detașare suverană. Dacă mă întrebi pe mine, Adriana Noxi Rotaru, spațiul virtual nu este nici substitut al realității nici altă realitate pentru o femeie, cam sălbăticiune, din bălțile Brăilei. Realitatea ei este grâul verde, soarele, și apa, și nămolul, munca și somnul, gura iubitului. De aceea spațiul virtual nu poate fi decât cel mult o oglindă pentru a vedea cine e cea mai frumoasă sau cea mai urâtă din țară, din punctul de vedere al unui scriitor e același lucru, și poate locul cel mai aglomerat de pe pământ adică cel mai bun pentru adulmecat. Ai înțeles desigur că tot romanul este alcătuit din propriile mele experiențe… unele trăite de alții, dar ce folos dacă au fost văzute de ochiul meu verde-cetină?
- Ce ai în pregătire?
- Scriu mult, păstrez puțin din ceea ce scriu grație purificatorului și…mântuitorului Shift+Delete. Va fi de-o dragoste pe care tocmai o trăiesc. Dar s-o trăiesc întâi.
Interviu realizat de Alexandru Petria
