Costurile concertului susţinut de Goran Bregovici în campania electorală din 2012 a Liei Olguţa Vasilescu pentru funcţia de primar al Craiovei, inclusiv cheltuielile pentru deplasarea artistului, au fost plătite de reprezentantul unei societăţi comerciale care era interesată în obţinerea unor contracte cu administraţia locală, au declarat surse judiciare citate de Agerpres.
Conform aceloraşi surse, campania electorală din 2012 a fost susţinută cu materiale publicitare achitate de firme ai căror reprezentanţi au ţinut cont de influenţa pe care Lia Olguţa Vasilescu, la acea vreme senator PSD şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene din Dolj, ar fi putut-o exercita la nivel central sau local în legătură cu diferite contracte cu Primăria Craiova. În plus, camioanele încărcate cu materialele de publicitate electorală erau transportate în locurile indicate de candidată.
Lia Olguţa Vasilescu ar mai fi pretins de la două firme, în anul 2014, sponsorizări pentru reabilitarea faţadelor unor imobile din zona centrală a Craiovei, în perspectiva desfăşurării unui festival internaţional de teatru. Sponsorizările, cifrate la zeci de mii de lei, ar fi fost realizate prin intermediul Asociaţiei Pro Craiova.
Lia Olguţa Vasilescu a fost reţinută, miercuri, de procurorii DNA sub acuzaţiile de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (trei infracţiuni) şi spălare de bani.
Ea urmează să fie prezentată, joi, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii anticoruptie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei, pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită, şi Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociaţii non-profit, pentru patru infracţiuni de complicitate la luare de mită.
"În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Lia Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic", se arată într-un comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit DNA, "donaţiile" respective, estimate la 135.907 euro, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, cât şi pentru organizarea unor spectacole în susţinerea campaniei Liei Olguţa Vasilescu.
"Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite", susţin procurorii.
Conform acestora, pe de altă parte, în 2014, Vasilescu a pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, "pentru şi printr-o asociaţie non-profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209,33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu".
"Concret, în perioada respectivă, inculpata Vasilescu, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova să efectueze sponsorizări către asociaţia reprezentată de inculpata Popescu, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a faţadelor unor clădiri din municipiul Craiova", arată procurorii.
Anchetatorii au reţinut că oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de Lia Olguţa Vasilescu în considerarea atribuţiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor.
"De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spaţiul public într-o emisiune televizată din 2 martie 2016", mai menţionează DNA.
Sursa citată subliniază că inculpaţilor Preda şi Popescu li se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
DETALII din dosarul Olguţei Vasilescu: Goran Bregovici, mită anticipată
București
7°C
Articole Similare

503
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
503

748
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
748

1.981
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
1.981

1.035
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.035

793
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
793

2.265
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.265

1.967
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
1.967

980
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
980

1.565
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.565

1.784
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.784

4.391
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.391

3.021
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.021

2.088
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.088

















Comentează