DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Detalii NECUNOSCUTE - Cine ministrul PROPUS la Finanțe de premierul DESEMNAT, Florin Cîțu

PNL
Lucian Heius

Apar informații complete privind omul desemnat de Florin Cîțu să îi ia locul la Ministerul Finanțelor. Lucian Heiuş, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Finanţelor Publice, este deputat de Hunedoara şi a intrat în politică în 1999. Inginer de profesie, Heiuş a lucrat în sectorul privat până în 2005, ulterior având mai multe funcţii de conducere în direcţiile de Finanţe Publice din Hunedoara şi Timiş, confrom News.ro.

Citește și: Total NEAȘTEPTAT - Medicul Streinu - Cercel anunță că bărbatul infectat cu coronavirus NU primește niciun tratament

Lucian Heiuş, propus pentru portofoliul Finanţelor Publice în locul premierului desemnat Florin Cîţu, este deputat de Hunedoara, absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din Cluj-Napoca şi al Facultăţii de Management Turistic şi Comercial din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” Bucureşti.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, începând cu anul 1990, ministrul propus pentru Finanţe a lucrat la Întreprinderea de Vagoane Arad ca inginer, apoi la două societăţi pe acţiuni profilate pe producţia de îmbrăcăminte şi încălţăminte din blană naturală, până în anul 2005 când a fost angajat la Direcţia Finanţelor Publice Hunedoara ca director executiv.

Din octombrie 2012 până în martie 2013 a condus Uzina Mecanică Orăştie, apoi, timp de trei luni, în 2013, a fost director executiv al Camerei Agricole Judeţene Hunedoara, iar în iunie 2013 a obţinut funcţia de director general adjunct în Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Domeniilor Reglementate Specific.

În august 2013 a devenit director general la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi a rămas în cadrul acestei instituţii până în noiembrie 2015.

În calitate de deputat, a adresat cinci întrebări şi interpelări, are 83 de propuneri legislative dintre care 13 au fost votate ca legi, a depus şase declaraţii politice scrise şi are 22 de luări de cuvânt.

Conform declaraiei sale de avere, Heiuş are două terenuri agricole şi două terenuri intravlane în judeţul Hunedoara, un apartament în Deva, două case în Orăştie şi o casă de vacanţă într-un sat din Hunedoara şi deţine patru autoturisme.

În anul 2019, ministrul propus al Finanţelor declara că deţine 43 de oi de pe urma cărora a obţinut ca producător individual un venit de 14.000 de lei, titluri la o societate fără activitate din Deva şi că are un credit de aproape 29.000 de euro contractat în 2018 şi scadent în 2033.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.