Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deţinătoarea recordului mondial la maraton, atleta kenyană Brigid Kosgei, nu va participa la maratonul de la Londra

www.agerpres.ro
atleți

Deţinătoarea recordului mondial la maraton, atleta kenyană Brigid Kosgei, a fost forţată să se retragă din maratonul de la Londra, programat duminică şi pe care l-a câştigat de două ori, din cauza unei accidentări la tendonul genunchiului, au anunţat, luni, organizatorii, citaţi de Reuters.

Kosgei, care s-a impus în maratonul de la Londra în 2019 şi 2020, era una dintre favoritele cursei, după ce a câştigat maratonul de la Tokyo anul acesta, iar anul trecut a câştigat argintul la Jocurile Olimpice desfăşurate în capitala Japoniei, potrivit Agerpres.

''Mă chinuie de o lună o problemă la tendonul piciorului drept, iar antrenamentele au fost cu suişuri şi coborâşuri, nu cum aş vrea să mă pregătesc la cel mai bun nivel pentru maratonul de la Londra'', a precizat atleta într-un comunicat.

''Am decis că e mai bine să mă retrag din cursa de anul acesta pentru a trata mai bine accidentările cu care mă confrunt şi a intra mai bine în 2023, mai puternică'', a subliniat Kosgei.

Brigid Kosgei a stabilit recordul mondial la maraton, 2 h 14 min 04 sec, la Chicago, în 2019. În maratonul de la Londra din 2020 s-a clasat doar pe locul al patrulea, victoria revenind compatrioatei sale Joyciline Jepkosgei, care este principala favorită a cursei din weekend.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.