Deversare uriașă pe Dunăre: 82.000 de litri de petrol scurși dintr-o barjă lângă Belgrad

Autor: Liana Ganea

Publicat: 24-04-2025 17:04

Actualizat: 24-04-2025 20:04

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Aproximativ 82.000 de litri de petrol s-au deversat în timpul transferului pe o barjă pe Dunăre, la circa 20 km de capitala sârbă Belgrad, provocând un risc de poluare a fluviului, a confirmat joi pentru AFP institutul care analizează probele de apă.

Incidentul a avut loc pe 21 aprilie la rafinăria din portul Pancevo, în timpul unui transfer de petrol pe barja companiei 'Naftahem'.

Conform primelor constatări ale autorităţilor locale, deversarea a fost cel mai probabil rezultatul unei neglijenţe umane, transmite Agerpres.

"S-a stabilit deversarea a circa 82 metri cubi de euro-diesel, carburantul aflându-se în prezent într-o barieră de protecţie care înconjoară barja", a indicat Secretariatul pentru protecţia mediului din Voivodina, regiunea unde se află Pancevo.

Parchetul a deschis o anchetă cu privire la dimensiunea poluării şi stabilirea celor responsabili de incident.

Pentru momet, "tehnicienii au prelevat probe din şapte locuri. Analiza acestora este în curs de desfăşurare", a declarat Ljiljana Lazic, directoarea Institutului pentru sănătate publică din Pancevo.

Poluarea apei este endemică în Serbia, unde, conform estimărilor oficiale, mai puţin de 15% din apele uzate sunt tratate. Restul, împreună cu deşeurile de canalizare, este deversat direct în fluvii şi râuri, notează AFP.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri