VIDEO Dezastru natural pe insula Java: cel puţin 16 morţi și zece răniţi în urma unei alunecări de teren

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 21-01-2025 12:23

Actualizat: 21-01-2025 14:23

Article thumbnail

Sursă foto: Times of India

O alunecare de teren, cauzată de precipitaţii puternice, s-a soldat cu cel puţin 16 morţi şi zece răniţi într-o provincie centrală, pe Insula indoneziană Java, anunţă marţi un reprezentant al poliţiei, iar echipe de intervenţie căutau persoane date dispărute, relatează AFP, conform news.ro.

 

 

”Un bilanţ de 16 morţi a fost confirmat. Între victimele rănite, zece au fost trimise către spitale şi centrul de sănătate comunitar cel mai apropiat”, a anunţat la postul local Metro TV şeful Poliţiei Pekalongan, un oraş situat în centurl Javei, Doni Prakoso.

”Cinci persoane sunt în continuare date dispărute”, a anunţat el.

Această alunecare de teren a fost cauzată de preciptaţii puternice, în plin sezon al polilor care a lovit regiunea luni, a anunţat el.

Echipe de salvare caută persoane date dispărute, a precizat şeful poliţiei.

”Precipitaţii la Pekalongan au fost destul de puternice, iar cea mai afectată zonă (...) se află într-o zonă de văi muntoasă”, a anunţat Doni Prakoso.

Televiziunile difuzau imagini în care apar voluntari purtând un corp pe o targă improvizată, pe străzi pline de noroi.

Alunecări de teren au loc cu regularitate în arhipelagul indonezian în sezonul ploios, din noiembrie şi până în aprilie, iar de o vreme şi în afara sezonului umed. Acest fenomen s-a agravat în zone despădurite. În noiembrie, inundaţii cauzate de ploi intense s-au soldat cu 27 de morţi în vestul arhipelagului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri