Jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 7 WTA şi cap de serie 4, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de la Roma, cu premii de 3,4 milioane de dolari.
Pliskova a învins-o în sferturile de finală pe sportiva din Belarus, Viktoria Azarenka, numărul 51 mondial, scor 6-7 (5), 6-2, 6-2.
Citește și: Jandarmeria și PSD-ul în vizorul USR-ului! Se trece la artileria grea
În faza următoare, jucătoarea cehă o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre Kristina Mladenovic (Franţa, 63 WTA) şi Maria Sakkari (39 WTA).
În cealaltă semifinală se vor întâlni olandeza Kiki Bertens, locul 4 WTA, şi câştigătoarea meciului Marketa Vondrousova (Cehia, 44 WTA) – Johanna Konta (Marea Britanie, 42 WTA).
Bertens a ajuns în penultimul act în urma retragerii liderului WTA, Naomi Osaka. Olandeza este la o victorie de locul 2, ocupat de Simona Halep.
Halep ar putea ajunge chiar pe locul 4 WTA înaintea turneului de la Roland Garros, pe care l-a câştigat anul trecut, dacă sportiva Karolina Pliskova va câştiga competiţia de la Foro Italico.
Citește și: Tunurile sunt puse pe procurorii care au anchetat-o pe Kovesi! Cum a scăpat aceasta de dosarul de la Secția Specială .
Comentează