DEZASTRU pentru teroriști: Egiptul a LOVIT DECISIV

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 31-10-2017

Actualizat: 31-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Forţele aeriene egiptene au eliminat mai multe "elemente teroriste" implicate într-un atac la 20 octombrie împotriva unor poliţişti în deşertul din vest, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al forţelor armate, informează AFP.

În atac au murit 16 poliţişti şi au fost răniţi alţi 13, la mai puţin de 200 de kilometri de Cairo, potrivit unui bilanţ oficial al Ministerului de Interne, scrie agerpres.ro.

Citește și: Instituția care oferă cele mai mari salarii din țară și-a triplat numărul de angajați! Fiica președintelui, printre salariați!

"Forţele aeriene au atacat o ascunzătoare a elementelor teroriste pe drumul spre (oaza) El Wahat într-o regiune muntoasă la vest de Fayoum', a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor armate într-un comunicat citat de mass-media de stat.

Comunicatul nu oferă detalii privind numărul de persoane atacate, menţionând doar că a fost vorba de "un număr semnificativ".

Citește și: PRO TV a încasat-o bine de tot! Din ce motiv a fost amendată televiziunea din Pache – suma este considerabilă

Trei SUV-uri transportând "cantităţi mari de arme, muniţii şi materiale explozive" au fost de asemenea distruse în timpul operaţiunii.

După 2013 şi destituirea de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, confruntările dintre forţele de securitate şi diverse grupuri islamiste au costat viaţa a sute de poliţişti şi soldaţi egipteni.

Citește și: Senatul a spus „DA” la split TVA! Reacția lui Traian Băsescu

Atacul de la El Wahat, în regiunea Giza la vest de Cairo, este unul dintre cele mai recente şi a fost extrem de sângeros. El nu a fost revendicat.

În urma acestui atac, preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi l-a înlocuit pe şeful Statului Major al armatei, în timp ce Ministerul de Interne a efectuat schimbări importante în cadrul posturilor cheie ale serviciilor de securitate, atât la nivel naţional, cât şi în guvernoratul Giza.

Citește și: VIDEO/S-au făcut de râs! Tinerii liberali au dat-o rău de tot în bară .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri