Dezbatere la Comisia de sănătate: OUG 79 privind conducerea spitalelor bulversează sistemul

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 02-03-2017

Actualizat: 02-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rectori ai Universităţilor de Medicină şi Farmacie au criticat, joi, la dezbaterea de la Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, prevederi din OUG 79/2016 referitoare la funcţiile de conducere a spitalelor, considerând că bulversează sistemul de învăţământ din domeniu, în timp ce reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale le-au susţinut. Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, a spus că nu-şi imaginează cum un medic specialist sau un asistent universitar poate fi şeful profesorului lui.

"Medicii nu apar peste noapte, au nevoie de pregătire. (...) Reducerea rolului şi, practic, desfiinţarea rolului universităţilor în spitalele clinice duc la bulversarea sistemului de învăţământ, pentru că nu pot să-mi dau seama cum un medic specialist sau un asistent universitar poate fi şeful profesorului lui, aşa ceva nu cred că se poate întâmpla", a declarat Sinescu.

Potrivit lui Sinescu, ordonanţa de urgenţă are prevederi care sunt "neavenite". "Directorul medical este cel care promovează în spitalul clinic procesul de învăţământ prefigurat de universitatea de medicină care patronează spitalul respectiv prin furnizarea de educaţie medicală atât studenţilor, cât şi rezidenţilor şi medicilor care învaţă supraspecializare, cât şi asistenţă medicală. Iată motivul pentru care cred că este neavenită, pe aceste secvenţe cel puţin, ordonanţa de urgenţă care a fost dată", a adăugat Sinescu.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, Viorel Scripcariu, a susţinut că rectorii nu au fost consultaţi la emiterea acestei ordonanţe, menţionând faptul că activitatea didactică nu se poate separa de activitatea medicală. "Activitatea didactică nu poate să fie segregată de activitatea medicală într-o clinică universitară. Eu vă spun activitatea din teren şi vă spun că, după ordonanţa de urgenţă, noi am constatat deja în spitalele mari din Iaşi o tendinţă a conducerii spitalelor în a se depărta de activitatea comună pe care au avut-o împreună atâţia ani de zile. Recent, la concursurile avute la un spital din Iaşi (...), Universitatea nu a fost solicitată în a nominaliza un cadru didactic care să facă parte din comisia de concurs", a arătat Scripcariu.

Chirurgul Mircea Beuran, profesor universitar la 'Carol Davila' şi fost ministru al Sănătăţii, a menţionat că lumea medicală nu poate fi separată în academică şi neacademică. "Cred că va trebui să înţelegem că nu putem să separăm lumea medicală în două, cea academică şi cea neacademică. Lucrul acesta poate reprezintă un anumit interes. Lumea academică învaţă mai mult, participă mai mult, dezbate mai mult, este cea care cunoaşte noutăţile. Devii mai repede expert. (...) În spitalele clinice, directorul medical poate fi un cadru didactic. Poate fi şi un asistent universitar. Aici se tot pisează pe profesori. Încep să ne deranjeze profesorii, înţeleg, în lumea aceasta medicală, dar vă spun că există în sală un om care a avut un tată sau are un tată şi nu s-a dus la doctorul rezident sau la medicul specialist cu vechime de cinci ani. A fost sunat conferenţiarul, profesorul, şeful de secţie. Asta vizavi de cum vorbim şi cum gândim şi ce scriem pe hârtie", a spus Beuran.

Avocatul Colegiului Medicilor din România, Livică Fătu, a apreciat că ordonanţa este neconstituţională. "Degeaba avem o lege bună, o ordonanţă perfectă care rezolvă probleme. Degeaba rezolvă probleme dacă în final ea este neconstituţională. Care este utilitatea? Niciuna. Pierdere de timp, cheltuială de energie, încărcarea instanţelor de judecată. (...) Noi credem că această ordonanţă este neconstituţională, dincolo de oportunitatea şi soluţiile pe care le oferă", a susţinut Fătu. În schimb, Carmen Uscatu, preşedintele Asociaţiei Dăruieşte Viaţa, a spus că ordonanţa nu trebuie respinsă, deoarece aduce transparenţă în alegerea managerilor de spitale. "Această ordonanţă aduce transparenţă în alegerea managerilor de spitale şi aş putea să dau un exemplu concret la acest moment. Cel mai mare spital din România este condus de un manager interimar, probabil desemnat direct de ministrul Sănătăţii, fără niciun criteriu de transparenţă, fără concurs şi, evident, fără a afla nimic despre competenţa doamnei manager de a conduce cel mai mare spital din România. Apoi, această ordonanţă vorbeşte despre competenţa în comisiile de specialitate, aceste comisii sunt plătite în baza eficienţei (...). Această ordonanţă aducea aceste lucruri în sistemul sanitar absolut esenţiale", a adăugat aceasta.

Deputaţii din Comisia de sănătate au organizat o dezbatere referitoare la Ordonanţa de Urgenţă 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, la care au participat rectori ai universităţilor de medicină, reprezentanţi ai asociaţiilor din domeniu, experţi, precum şi fostul ministru al sănătăţii Vlad Voiculescu, iniţiatorul ordonanţei. OUG 79/2016 prevede extinderea incompatibilităţilor pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director - director medical, director financiar-contabil - astfel încât aceste funcţii au devenit incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control în partide politice sau societăţi comerciale. Aceasta prevede şi extinderea conflictului de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor şi cu: "deţinerea de către soţul/ soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea, inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de manager", conform Agerpres.

Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor urmează să decidă marţi asupra ordonanţei, care va intra apoi în plen. Camera Deputaţilor este for decizional. Anterior, Senatul a respins ordonanţa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri