Dezvăluire: Washingtonul i-ar fi oferit amnistie unui șef de stat pentru a-l convinge să plece de la putere

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 12-08-2024

Actualizat: 12-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Renascenca

Statele Unite i-ar propus o amnistie preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, în cazul în care acceptă să plece de la putere, o propunere secretă prin care Washingtonul încearcă să intervină în criza de la Caracas, unde mii de manifestanţi acuză regimul chavist de falsificarea rezultatului alegerilor prezidenţiale de la 28 iulie, dezvăluie The Wall Street Journal (WSJ), conform News.ro.

Potrivit ziarului, care citează trei surse, Statele Unite au evocat graţieri ale lui Maduro şi unora dintre cadrele sale, inculpate de Departamentul american al Justiţiei. Potrivit uneia dintre aceste surse, Statele unite au pus ”totul pe masă” pentru a-l convinge pe Maduro să plece de la putere până la sfârşitul actualului mandat, în ianuarie.

În paralel, Washingtonul încearcă să determine Brazilia, Mexicul şi Columbia, cele mai populate trei ţări din America Latină, guvernate de stânga, ”să-şi înăsprească poziţia, care se limitează pentru moment să-l îndemne pe Maduro să prezinte probe ale victoriei sale”.

Cotidianul scrie că Washingtonul a oferit în 2020, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, o ”recompensă (în valoare) de 15 milioane de dolari în schimbul unor informaţii care să conducă la arestarea lui Maduro, acuzat de conspiraţie împreună cu aliaţii săi în vederea ”inundării” Statelor Unite cu cocaină.

Tranziție negociată

Preşedintele venezuelean sfidează Washingtonul, căruia i-a cerut sâmbătă ”să nu se amestece în afacerile interne ale Venezuelei”. O sursă apropiată regimului dezlată publicaţiei că ”poziţia lui Maduro nu s-a schimbat”.

Diplomaţia internaţională poate fi singura cale prin care Maduro să fie obligat să se retragă după 11 ani de putere, potrivit ziarului. Tentativa Statelor Unite este în concordanţă cu strategia opoziţiei, care privilegiază negocieri ce includ garanţii destinate liderilor regimului.

Şefa opoziţiei venezuelene María Corina Machado face aceste declaraţii într-un interviu acordat publicaţiei El País America. Provocarea este să facem în aşa fel încât Maduro să înţeleagă că cea mai bună opţiune ab sa constă în accepta termenii unei tranziţii negociate. Multe ţări şi guverne sunt pe aceeaşi lungime de undă în acest subiect”, declară ea.

Nicolás Maduro “a exclus orice negociere cu liderul opoziţiei María Corina Machado, care i-a oferit amnistia preşedintelui chavist”, scria vineri site-ul Caracas Efecto Coyuco.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri