Premium
Deși spune că nu a dus-o chiar așa de rău în cele cinci luni de stat în arestul Poliției Capitalei, primarul din Bradu, Florin Frătică, a rămas cu ceva traume pe care încearcă să și le controleze. De pildă, nu poate sta prea mult pe scaun, iar atunci când se ridică face patrule măsurate, aidoma celor din perimetrul arestului. La asta se mai adaugă și zgomotul ușilor de fier ale celulelor, deschise și închise la 6 dimineața și la ora 22, când se dădea stingerea. „Clanț-clanț” îi răsună în cap și acum lui Florin Frătică atunci când se trezește și când se culcă, chiar dacă o face în patul său de acasă. Despre ce a făcut primarul din Bradu în cele cinci luni de arest, despre cum a observat că Tudor Pendiuc s-a transformat într-o altă persoană față de cea pe care o știa, dar și despre can-can-urile trăite alături de colegii de celulă, aflați din interviul ce urmează.
„Bine ai venit în camera de nevinovați – era mesajul de întâmpinare”
- Care a fost prima persoană pe care ai întâlnit-o în arest?
- Primul a fost Adrian Videanu. Ne cunoșteam dinainte. Cu el am stat o săptămână în cameră. Fiind un tip foarte atent la detaliile din dosare, ne-am petrecut timpul discutând despre cauzele pentru care ne aflam acolo. După ce a plecat el, m-am conformat și eu noilor reguli, așa că am început să îi întâmpin pe nou-veniți la fel cum am fost întâmpinat și eu. Adică întâmpinarea pentru cel care ajungea la noi era „Bine ai venit în camera de nevinovați”.
- Câți prieteni noi ți-ai făcut acolo?
- Mi-am schimbat conceptul despre cuvântul „prieten”. Eu nu am decât trei prieteni cu care sunt împreună de 30 de ani. Unul dintre ei a venit chiar din Italia ca să mă vadă. Cu toți colegii cu care am fost în cameră am rămas în relații apropiate, iar pe unii dintre ei chiar o să îi vizitez curând.
„Am fost cu Mazăre în Cambogia, Vietnam și Papua”
- Cu Radu Mazăre cum te-ai înțeles, având în vedere că el pare a fi un tip mai impulsiv?
- Foarte bine. I-am promis că mă duc la el zilele astea. El mi-a povestit despre toate călătoriile lui și are un stil de a te face să crezi că și tu ai fost cu el acolo. Am imagini în cap despre Cambogia, Vietnam, Papua... Mi-a spus despre parapantă, despre cum trebuie să vină vântul. Mi-a promis că mă învață și pe mine, dar m-a pus să mă jur că mă las de fumat. Și m-am jurat. Am o săptămână de când nu mai fumez și stau ca pe ace.
-Și s-a lăsat și el?
- Aaa, el nu, pentru că nu a fost așa înțelegerea. El fumează numai trabucuri dintr-alea originale, aduse din Cuba. Cred că numai unul singur valorează câteva mii de euro. Mi-a dat și mie să trag, dar nu m-am putut obișnui cu ele.
„Pe Vanghelie l-am făcut sportiv. Jucam table pe genoflexiuni”
- Despre Vanghelie...
- De Vanghelie m-am apropiat cel mai mult. Nu ai cum să nu te apropii de un om lângă care stai patru luni și jumătate! Vanghelie e bolnav de politică. A făcut politică și în pușcărie. Era opusul lui Mazăre din punctul ăsta de vedere. Cu el aveam foarte multe contradicții... și îmi zicea mereu că sunt popă de țară pentru că eram primar de comună. Ne zicea mereu că șmecheria s-a inventat la București, nu la Constanța și nici la Bradu.
- Dar, practic, cum vă petreceați timpul cu toții?
- Cu Vanghelie jucam table și șah cel mai mult. Dacă la table mai câștiga din când în când, la șah îl băteam mereu. L-am făcut sportiv cât am stat împreună, pentru că jucam pe genoflexiuni. Iar dacă pierdea mai mereu, băga câte 200-300 pe zi. Jucam și Monopoly, iar aici se băga și Mazăre, pentru că din celelalte juca mai rar cu noi.
- Bancuri nu spuneați? Cine era cel mai priceput la asta?
- Sincer, noi râdeam toată ziua, de dimineața până seara. Dar nu știu de ce... Spuneam și bancuri, dar cel mai bun la asta era avocatul, Doru Boștinaru. Știa multe și avea și talent în a le povesti.
„După ce am ieșit de la Beciul Domnesc, nu m-am mai putut uita la un bec aprins”
- Dar cum erau condițiile din arest, având în vedere că alții s-au văitat că au stat în paturi rupte?
- Oarecum bune. Mă bucur însă că am plecat de acolo pentru că era foarte cald în arest. Iar atunci când am fost în celulă opt persoane, abia de mai puteai respira. Dar cel mai rău a fost când am ajuns la Beciul Domnesc, unde am avut un gemuleț cu șapte rânduri de plase. Era pus acolo doar ca efect psihologic, pentru că nu avea niciun rol. Două săptămâni au vrut să ne chinuie pe mine și pe Vanghelie. Au vrut chiar să ne despartă, spunându-ne că ne mută separat. Dar noi nu am vrut și am zis că mai bine mai rămânem acolo, împreună.
- Ce amintiri îți trezește Beciul Domnesc?
- Camera 14 era Beciul Domnesc. În tot timpul cât am stat acolo, lumina a fost aprinsă fără întrerupere. Ne culcam așa, ne trezeam așa. După ce am ieșit de acolo, aproape trei săptămâni nu am putut să mă mai uit la un bec aprins.
„Stăteam în singura celulă cu clanță pe interior. Am desenat-o...”
- Care era programul vostru zilnic?
- Păi ne trezeam la 6 și ne culcam la 22. Dimineață venea apelul și trebuia să sărim din pat. Asta la început, pentru că apoi nu ne mai dădeam jos. Dar era zgomotul ăla specific... clanț-clanț al închizătorilor. Cred că a fost conceput special, ca să îți rămână în cap.
- Dar cum te-ai obișnuit cu spațiul închis?
- Inventiv cum sunt, am avut singura ușă de la celulă cu clanță pe interior. Cum? Am desenat una. Iar eu cu Vanghelie, care eram claustrofobi, ne spuneam că ușile sunt deschise, dar nu vrem noi să ieșim.
„Am mâncat numai fructe de mare, fazani și pui franțuzești”
- Cu mâncarea cum era, pentru că am înțeles că aveați restricții la frigider?
- Eu să am restricții? Am mâncat de la fazani până la vânat și pui franțuzești. Păi numai eu aveam 20% din frigider și tot nu aveam loc unde să pun toată mâncarea! Vinerea primea pachet Vanghelie, luni era Ciupercă, președintele CJ Ialomița, miercurea îi aducea lui Radu. În săptămâna cât a stat Videanu ne-a învățat la pui franțuzești, că îi aducea lui de la nu știu ce magazin. După ce a plecat el, ne-am trimis și noi nevestele să ne cumpere.
- Păi și care era procedura? Fiecare cu mâncarea lui sau o împărțeați?
- În ziua în care cineva primea pachet, întindea masa cu tot ce primea. Așa am făcut toți. Spre exemplu, unul ne aducea fazani, altul vânat, iar Radu ne ținea numai pe fructe de mare și calcani. La el venea cu meniu atașat. Pe fiecare caserolă scria ce este în ea.
„Tudor Pendiuc citește Biblia în fiecare zi și se roagă înainte de masă”
- Cu Tudor Pendiuc te-ai întâlnit până la urmă? Ai vorbit cu el având în vedere că voi doi erați certați?
- Eu nu am stat în celulă cu el, așa cum s-a auzit, pentru că el plecase când am ajuns eu. Dar m-am instalat în patul în care stătuse Pendiuc! Ne întâlneam rar pe holuri. Dar în timpul ăsta ne-am dat seama că am greșit când ne certam. De fapt, am tras concluzia că noi nu ne-am certat niciodată și cred că alții s-au certat în numele nostru.
- Dar cum ți s-a părut? Arăta bine, sau era cu moralul la pământ?
- Mie mi s-a părut că arăta bine. Eu când l-am văzut era foarte activ și foarte religios. Cei care au stat cu el în celulă și pe care i-am prins și eu mi-au povestit că Pendiuc citea Biblia în fiecare zi și că îi punea să se roage înainte de masă. Dar când am venit eu, am schimbat regulile: eu fumam în mijlocul camerei, iar Mazăre la geam.
„Curtea interioară a arestului era poreclită Guantanamo”
- Aveați voie să ieșiți în curtea interioară? De câte ori pe zi?
- Da, aveam voie o singură dată. Dar dacă negociai și se putea, ieșeam și de mai multe ori într-o zi. Doar că acolo, în arestul central, curtea de aer era poreclită Guantanamo. De ce? Pentru că are șase metri înălțime, este lată de doi metri jumătate pe patru metri jumătate și are deasupra plasă ca la porumbei. Nu prea aveai cum să te miști.
