DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dezvăluiri despre ce se ascunde în spatele firmei aleasă de Drulă pentru reparaţia tronsonului feroviar unde a deraiat un tren/ Drept la replică CFR

ISU Hunedoara
tren deraiat hunedoara

Deputatul Marian Mina (PSD), vicepreşedintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor, a dezvăluit, într-o postare pe Facebook, ce se ascunde în spatele firmei aleasă de ministrul Transporturilor pentru reparaţia tronsonului feroviar Lehliu - Constanţa, cel de pe care a deraiat un tren recent.

"România a fost paralizată câteva zile după ce un tren a deraiat și a blocat calea ferată care leagă Bucureștiul de Constanța. În cazul unui accident vina este, în general, atribuită unui „acar Păun” care este stigmatizat pentru a acoperi șefii cei mari care poartă responsabilitatea reală. Nu pot să nu vă spun ce firmă desemnase ministrul Drulă pentru a face reparația tronsonului Lehliu – Constanța al Coridorului IV Paneuropean. Este o informație nouă, iar între semnarea contractului și accidentul trenului este foarte puțin timp”, a scris Mina pe pagina d socializare.

Vicepreşedintele Comisiei de Transporturi susține că este vorba despre compania Wiebe Romania, o subsidiară a firmei germane cu același nume care apare în dosarul de corupție al fostului ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu.

„Așadar, o lucrare de o asemenea anvergură a fost atribuită companiei Wiebe Romania, o subsidiară a firmei germane cu același nume. Trecând peste faptul că nu s-a mai găsit nicio firmă din România care să facă un contract direct cu CFR, facem focus pe istoria acestei companii germane: numele ei apare în dosarul de corupție al fostului ministru Vlădescu. Josef Hornegger, reprezentantul consorțiului Swietelsky – Wiebe – Takenaka a recunoscut deja în fața procurorilor DNA că l-a mituit pe fostul ministru de finanțe Sebastian Vlădescu. 20 de milioane de euro era mita în acest caz.Firma germană a apărut meteoric și în dosarul de evaziune fiscală de la Ploiești unde inspectorii ANAF au identificat milioane de lei pompate de Wiebe în firme fantomă cu scopul de a nu achita dările către stat. Așadar, revenim la „O Românie fără hoție” și „Oameni noi în politică” și creionăm un tablou în care oamenii noi și fără experiență, ca Drulă, se învață repede cu metehnele vechi și, neapărat, utilizează aceleași firme obișnuite cu circuitele financiare oculte", a scris Marian Mina în postarea de pe Facebook.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Citește aici dreptul la replică al CFR:

„Deraierea celor 5 vagoane din compunerea trenului de marfă s-a produs în ziua de 21 iulie 2021, la intrarea în stația Fetești, în jurul orei 14.10, magistrala București - Constanța fiind redeschisă traficului în cursul nopții de 21 spre 22 iulie, la ora 2.30.

România NU a fost paralizată zile întregi din cauza acestui eveniment feroviar, deoarece trenurile de călători și-au reluat circulația pe ruta directă București - Constanța, și retur, inclusiv prin stația Fetești, după 12 h. În aceste 12 ore, personalul feroviar al Sucursalei Regionale CF Constanța (SRCF Constanța), și nu altă firmă privată, așa cum tendențios este menționat în articolul publicat pe platforma dumneavoastră, au depus eforturi considerabile pentru eliberarea gabaritului și redeschiderea liniei de cale ferată, astfel încât traficul feroviar spre și dinspre Litoral să revină, în cel mai scurt timp, pe ruta directă.

Intervențiile în zona deraierii, necesare pentru redeschiderea magistralei București - Constanța și reluarea traficului feroviar pe ruta directă, au fost executate de personalul feroviar al SRCF Constanța, nu de un antreprenor privat.

Lucrările de întreținere a infrastructurii feroviare pe tronsoanele modernizate se execută anual, aceste fiind atribuite în urma procedurilor de achiziție publică organizate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Scopul acestor lucrări este de a întreține infrastructura feroviară pentru circulația trenurilor cu viteza de 160 km/h, stabilită în urma programului de modernizare.

Astfel, pe data de 26 aprilie 2021, SRCF Constanța a publicat în SEAP anunțul de participare la procedura de licitație pentru lucrări de întreținere și reparații, raportul acestei proceduri fiind semnat de comisia de licitații a SRCF Constanța în data 02.06.2021, iar contractul între SRCF Constanța și firma desemnată câștigătoare, conform prevederilor legale, a fost semnat în data de 09.06.2021.

Practic, lucrările de întreținere și reprații sus-menționate sunt lucrări atribuite în urma unei proceduri legale de achiziție publică și nu au nicio legătură cu intervențiile desfășurate doar de personalul SRCF Constanța, în stația Fetești, în zona deraierii”, sunt precizările făcute de CFR la afirmațiile deputatului Minea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.