Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezvăluiri despre mega-operaţiunea cu peste 100 de percheziţii: Vizate sunt firmele unui fost deputat (surse)

Pressalert.ro
Mascati

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, cu sprijinul D.G.A., pun în aplicare luni dimineațî 144 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal de evaziune fiscală și înșelăciune.

Potrivit unor surse judiciare, vizate sunt firmele fostului deputat Octavian Goga. Acesta a fost ales deputat în anul 2016, pe listele PMP Covasna. În iunie 2017, Goga a demisionat din PMP pentru a activa în Grupul parlamentar al PSD. Parlamentarul a fost condamnat definitiv, în 2018, la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis.

Acțiunile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și au loc în județele Mureș, Brașov, Covasna, Argeș, Alba, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiș și Tulcea.

În fapt, în perioada 2016 - prezent, o persoană bănuită de comiterea faptelor, având calitatea de administrator faptic a 6 societăți comerciale, ar fi desfășurat relații comerciale, fără evidențierea acestora în contabilitate.

De asemenea, pentru obținerea unor beneficii fiscale, ar fi înregistrat facturi fiscale, fără conținut real.

Cu sprijinul unui funcționar de la bancă, ar fi fost obținute credite bancare, fără respectarea reglementărilor în vigoare.

Ulterior, banii obținuți ar fi fost folosiți atât în cadrul societăților, cât și in scop personal de către persoanele bănuite a fi implicate în activitatea infracțională.

15 mandate de aducere vor fi puse în executare.

Prejudiciul urmează a fi stabilit după administrarea probatoriului.

La activități participă polițiști din județele Mureș, Brașov, Argeș, Alba, Bistrița Năsăud, București, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiș, Tulcea, polițiști din cadrul D.G.A. și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Burebista” Brașov.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.