Dezvăluiri explozive făcute de Casa Albă: Ce giganți au blocat mai multe atacuri cibernetice ale Coreii de Nord

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-12-2017

Actualizat: 20-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Facebook şi Microsoft au împiedicat săptămâna trecută mai multe atacuri cibernetice ale Coreii de Nord, a declarat marţi un oficial al Casei Albe, în condiţiile în care Statele Unite acuză public că autorităţile de la Phenian că au coordonat în luna mai un atac informatic care a blocat activitatea unor spitale, bănci şi al unor companii, transmite Reuters.

“Facebook a închis conturi prin intermediul cărora erau executate atacuri cibernetice, iar Microsoft a acţionat pentru a opri atacuri actuale, nu doar atacul iniţial WannaCry”, a spus consilierul pentru securitate internă al Casei Albe, Tom Bossert.

Citește și: ALERTĂ - Curtea de Justiție a UE, decizie care poate duce la interzicerea UBER

Acesta nu a oferit detalii referitoare la măsurile luate de cele două companii, dar a spus că guvernul american cere şi altor companii să coopereze în domeniul securităţii cibernetice.

Remarcile consilierului au avut loc în timpul unei conferinţe de presă la Casa Albă, la care a acuzat Coreea de Nord de atacul informatic WannaCry, care a infectat sute de mii de computere din peste 150 de ţări.

Bossert a declarat că guvernul american are dovezi clare că responsabilitatea pentru atacul WannaCry aparţine Coreii de Nord. El nu a prezentat totuşi aceste dovezi.

Acuzaţia Statelor Unite are loc într-o perioadă de tensiuni ridicate cu Coreea de Nord, din cauza programului de înarmare nucleară derulat de acest stat.

Un purtător de cuvânt al Facebook a confirmat că săptămâna trecută că a şters conturi ale unor utilizatori care aveau legătură cu un grup de hackeri cunoscut sub numele de Lazarus Group. Conturile respective erau folosite pentru a crea relaţii cu posibile ţinte ale atacurilor cibernetice.

Facebook a luat în acest an măsuri similare împotriva unor conturi suspecte din Rusia, care, potrivit companiei, au fost folosite pentru a promova mesaje politice în timpul alegerilor prezidenţiale din 2016, anunță News.ro.

Citește și: VIDEO ȘOCANT Momentul în care un avion de pasageri se PRĂBUȘEȘTE, în Rusia

Preşedintele Microsoft, Brad Smith, a scris pe blogul său că grupul a dezactivat un soft malware utilizat de grupul Lazarus, a curăţat computerele infectate ale clienţilor şi a dezactivat conturi utilizate pentru efectuarea unor atacuri informatice.

Smith a adăugat că măsurile au fost luate după consultări avute cu mai multe guverne, pe care nu le-a identificat. El a precizat că decizia Microsoft a fost independentă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri