Dezvăluiri incredibile după extrădarea lui Joaquin Guzman: El Chapo își pregătea a doua evadare

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 20-07-2019

Actualizat: 20-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.dailymail.co.uk

Joaquin ”El Chapo” Guzman a încercat să evadeze, pentru a doua oară, dintr-o închisoare mexicană în 2016, cu puțin timp înainte să fie extrădat în Statele Unite, potrivit Agerpres.

Potrivit Daily Mail, El Chapo a apelat la aceeași tactică de succes pe care a folosit-o în 2015: contruirea unui tunel din celula sa către libertate.

Astfel, după ce a fost prins de forțele de ordine și reîncarcerat, oamenii traficantului de droguri s-au apucat imediat să sape un al doilea tunel, pentru a repeta isprava.

Citește și: Traian Băsescu, declarație bombă: Iohannis i-a păcălit pe români

Paznicii închisorii au devenit însă suspicioși după ce au auzit zgomote din celula lui El Chapo, așa că au organizat un control și au descoperit totul.

Imediat, traficantul a fost transferat în alta închisoare, iar în ianuarie 2017 a ajuns în Statele Unite, pentru a fi judecat.

Doi ani mai târziu, El Chapo a fost condamnat la închisoare pe viață + 30 de ani, de o instanță americană. El se află într-o închisoare de maximă securitate din Colorado, de unde nimeni nu a evadat vreodată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri