'Și eu pot să desenez că ocup toată Rusia': Reacție dură a lui Zelenski după ce rușii au susținut în cadrul negocierilor de pace că dețin controlul a unei jumătăți din Donbas

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 11-11-2026 04:11

Actualizat: 11-11-2026 06:08

Article thumbnail

Sursă foto: The Moscow Times

Rușii au susținut că au ocupat un teritoriu controlat de ucraineni în timpul negocierilor de la Abu Dhabi. Dezvăluirea a fost făcută de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Aici este problema, Putin trăiește într-o altă realitate, a spus Zelenski.

Președintele Volodimir Zelenski a dezvăluit că rușii au susținut în cadrul discuțiilor de la Abu Dhabi că dețin controlul a unei jumătăți din Donbas. De fapt, zona se afla în mare parte sub control ucrainean, a spus Zelenski.

„Când am primit al doilea raport al grupului nostru de negociere, după întâlnirile din Abu Dhabi, mi-au spus că rușii consideră și susțin că au ocupat deja jumătate din Donbas, care, de fapt, se află sub controlul nostru. Erau ofițeri militari, agenți ai serviciilor de informații rusești, și vorbeau serios despre asta. Echipa noastră le-a spus: Nu înțelegem cum puteți spune astfel de lucruri. Avem înregistrări video, fotografii și alte dovezi că aceste teritorii sunt sub controlul nostru", a spus Volodimir Zelenski.

Declarațiile lui Zelenski despre ruptura de realitate a Moscovei

Acuzații directe la adresa lui Vladimir Putin

Liderul ucrainean s-a referit la omologul rus despre care a spus că „trăiește într-o altă realitate”.

Evaluarea situației reale de pe front

„Aici este problema. Putin trăiește într-o altă realitate. Evident, el va spune americanilor că are nevoie de una sau două luni pentru a ocupa complet estul Ucrainei. Eu pot să-i desenez și eu o imagine în care ocup Rusia în totalitate. Dar asta nu este adevărat. Un aspect pozitiv a fost faptul că partea americană a confirmat evaluarea ucraineană a situației de pe front”, a adăugat Volodimir Zelenski.

Posibilitatea unei întâlniri la nivel înalt între lideri

Situația din regiunea Herson și propunerea Ucrainei

Președintele ucrainean a anunțat că va solicita din nou o întâlnire cu președintele Vladimir Putin.

„De aceea, trebuie să ne așezăm și să discutăm la nivel de lideri. Sunt multe probleme. De exemplu, am vorbit despre orașul Herson, unde linia de demarcație trece prin râu. Rușii controlează o parte a râului, noi - cealaltă. Dar oamenii doresc să trăiască împreună, pe ambele maluri. Acesta este un oraș ucrainean. Aceste probleme sunt sensibile, dar trebuie să le discutăm. Cred că mâine, echipele vor discuta posibilitatea unei întâlniri la nivel de lideri. Nu sunt sigur că Rusia este pregătită, dar vom ridica această problemă”, a precizat Volodimir Zelenski.

Cadrul negocierilor tripartite de la Abu Dhabi

Subiectele fierbinți de pe masa de discuție

Prima zi a negocierilor dintre Ucraina, SUA și Rusia s-a desfășurat la Abu Dhabi. Delegația ucraineană s-a întâlnit cu partenerii europeni și americani, iar apoi au avut loc negocieri tripartite, cu participarea Rusiei. Printre subiectele discutate de părți s-au numărat eliberarea prizonierilor, garanțiile de securitate și posibile măsuri de detensionare.

Miercuri, ședințele tripartite vor continua. Volodimir Zelenski a stabilit sarcini pentru echipa ucraineană de a continua negocierile.

SURSE SUA au propus Ucrainei schimbarea granițelor în Donețk și Luhansk, astfel încât Rusia să se laude cu victoria completă în aceste zone

Negociatorii americani au propus recent schimbare granițelor regiunilor Donețk și Luhansk ca parte a unui acord privind teritoriile dintre Rusia și Ucraina, scrie The Economist, citând surse diplomatice în acest sens.

Propunerea

Potrivit surselor publicației, cheia unei astfel de schimbări este ca Rusia să poată declara ocuparea completă a regiunilor, iar Ucraina să nu fie nevoită să cedeze teritorii.

Surse The Economist au vorbit, de asemenea, despre "flexibilitatea neobișnuită" a Rusiei în timpul negocierilor.

Totuși, au remarcat ei, această flexibilitate a apărut după propunerea de a discuta securitatea Europei – acum Statele Unite se tem că Moscova va prelungi ostilitățile sub pretextul unor astfel de discuții.

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat pe 9 noiembrie că după încheierea războiului, Ucraina "va lua o formă ușor diferită."

Rusia insistă asupra recunoașterii internaționale a controlului său asupra Crimeei ocupate, precum și asupra regiunilor Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson – inclusiv asupra acelor zone pe care nu le controlează.

Pentru Ucraina, a declarat o sursă apropiată biroului președintelui Volodimir Zelenski pentru Meduza la sfârșitul lunii octombrie, acest lucru este inacceptabil. „Avem un consens: Ucraina nu își cedează teritoriile", a subliniat el.

Rusia vrea o influență și-n Europa

În timpul întâlnirii de la Abu Dhabi, Rusia dorește să se concentreze pe acordurile privind sistemul de securitate postbelic din Europa, a declarat o sursă din delegația rusă pentru Reuters.

Interlocutorul agenției a numit "soluționarea ucraineană, în ciuda importanței sale critice" doar unul dintre aspectele unei discuții mai generale, al cărei scop este de a crea o arhitectură de securitate indivizibilă pentru întregul continent.

Reprezentanții americani au făcut clar că sunt pregătiți pentru astfel de discuții, în timp ce în Europa insistă că această problemă poate fi discutată doar după progresul acordului ruso-ucrainean.

Poziția Europei este că nu pot exista negocieri cu Rusia privind viitorul a ceea ce se numește "securitate în Europa" până când nu se încheie un armistițiu în Ucraina și nu vine pacea", a declarat astăzi ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot.

Piotr Tolstoi, noul preşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărţirea sferelor de influenţă între Rusia, SUA şi China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina.

"Dacă ei (rusul Vladimir Putin, americanul Donald Trump şi chinezul Xi Jinping) reuşesc să abordeze garanţiile de securitate necesare pentru lume, împărţirea zonelor de influenţă, asta va fi mai important decât încercările privind o încetare a focului în Ucraina", a afirmat Tolstoi pentru agenţia TASS.

El a adăugat că "aceasta va însemna că vom discuta direct cu SUA şi China despre construirea securităţii globale în viitor".

"Tocmai aceste preocupări au stat la originea operaţiunii militare speciale (n.r.: intervenția militară în Ucraina). Şi dacă acest lucru va fi discutat sau chiar decis parţial în cadrul acelei reuniuni, va fi mai important decât nenumăratele încercări ale lui (Trump) de a iniţia negocieri cu (preşedintele ucrainean, Volodimir) Zelenski. Eu nu cred în ele", a afirmat el.

Tolstoi, membru al partidului Kremlinului, Rusia Unită, a subliniat că, în prezent, "există posibilitatea unei reuniuni tripartite în (oraşul chinez) Shenzhen" în cadrul summitului APEC din 18 şi 19 noiembrie.

În acest sens, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că cele trei ţări încearcă să ajungă la un consens privind agenda summitului. "Părţile prezintă propuneri privind posibilele puncte de pe ordinea de zi. Unele sunt preferate de o parte, dar inacceptabile pentru alţii. Aici trebuie să se ajungă la un anumit consens", a subliniat el.

Presa face speculaţii de mai multe luni despre acest summit, pe care unii îl compară cu Conferinţa de la Ialta, care a reunit în 1945 în peninsula Crimeea pe liderul sovietic, Iosif Stalin, pe prim-ministrul britanic Winston Churchill şi pe preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură8°C
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri