Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties propune acţionarilor acordarea de dividende în valoare de 75 milioane de lei pentru 2021

one.ro
One United Properties imobiliare

Consiliul de Administraţie al One United Properties, dezvoltator imobiliar, propune acţionarilor acordarea de dividende în valoare brută de 75 milioane de lei, pentru 2021, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

Conform sursei citate, One United Properties a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) pentru 26 aprilie 2022.

"Prima tranşă de dividende în valoare brută de 32,5 milioane de lei a fost aprobată în AGA din septembrie 2021 şi plătită în octombrie 2021. Consiliul de Administraţie a propus acţionarilor aprobarea celei de-a doua tranşe în valoare de 42,5 milioane de lei. Dacă va fi aprobat în AGA anuală, dividendele cu o valoare brută de 0,0165 lei per acţiune vor fi plătite la 30 mai 2022", se menţionează în comunicat.

Politica de dividende a One United Properties include plata semestrială a dividendelor.

Totodată, mandatele tuturor celor şapte membri actuali ai Consiliului de Administraţie vor expira pe 26 aprilie 2022.

"Membrii Consiliului vor fi aleşi pentru un mandat de un an, în linie cu standardele internaţionale. Candidaţii propuşi de Comitetul de Nominalizare şi Remunerare al Societăţii sunt Claudio Cisullo (actualul preşedinte al Consiliului de Administraţie), Victor Căpitanu, Andrei-Liviu Diaconescu, Dragoş Manda, Marius Diaconu, toţi membri în prezent în Consiliul de Administraţie al One United Properties, precum şi Augusta Dragic şi Magdalena Soucek, două noi propuneri de membri ai Consiliului. Augusta Dragic a co-fondat Grupul Superbet în 2008 împreună cu Sacha Dragic", se mai precizează în comunicat.

În cadrul AGA din aprilie, acţionarii vor vota şi o operaţiune de majorare a capitalului social cu aport în numerar.

Astfel, One United Properties intenţionează să atragă de la investitori capitaluri proprii de până la 500 de milioane de lei într-o operaţiune de majorare a capitalului social prin emiterea a 330.017.986 de noi acţiuni.

Majorarea de capital planificată ar fi a cincea pentru companie, care în iulie 2021 s-a listat pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti după ce a atras cu succes 252 milioane de lei în urma unui IPO.

Dezvoltatorul se concentrează cu preponderenţă pe investiţii în Bucureşti, unde se află cea mai mare parte a portofoliului său.

"Alte subiecte aflate pe listă în AGA includ propunerea Consiliului de Administraţie de a aproba răscumpărarea de acţiuni în scop de trezorerie în limită totală de 10 milioane de lei, la un preţ de achiziţie maxim de 1,75 lei per acţiune.", se mai precizează în comunicat.

Pe ordinea de zi a AGA se află, printre altele, şi aprobarea plăţii celei de-a doua tranşe de dividende, majorarea de capital social cu aport în numerar, răscumpărarea de acţiuni, precum şi alegerea de noi membri ai Consiliului de Administraţie.

"One United Properties a avut un an prosper datorită impulsului primit în urma IPO-ului pe bursă. Performanţa excepţională a echipei noastre este o confirmare pentru toţi stakeholderii că suntem hotărâţi să ne menţinem poziţia de lider de piaţă pentru dezvoltări rezidenţiale şi cu utilizare mixtă premium şi să continuăm să aducem profituri consistente pentru acţionarii noştri. Deşi realizăm permanent investiţii importante în dezvoltarea companiei, reuşim să menţinem o poziţie excelentă de numerar şi, prin urmare, în conformitate cu politica noastră de dividende, Consiliul de Administraţie propune Adunării Generale anuale a Acţionarilor acordarea celei de-a doua tranşe a dividendelor pentru anul 2021, în valoare de 42,5 milioane de lei", a declarat Victor Capitanu, co-CEO One United Properties.

One United Properties este unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România. Compania este listată pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, cu simbolul ONE, iar acţiunile sale sunt incluse în indicele FTSE Russell Global All-Cap, care urmăreşte cele mai lichide acţiuni din lume.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.