Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DGA a descins la un Spital de Psihiatrie: O angajată a făcut o mică avere pe vorbe goale

impactpress.ro
DGA

O angajată a Spitalului de Psihiatrie Galaţi a fost trimisă în judecată după ce ar fi cerut şi ar fi primit bani de la 11 persoane cărora le-a promis că le va ajuta să se angajeze în cadrul unităţii medicale.

Reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie au anunţat, vineri, că ofiţeri de poliţie judiciară au făcut cercetări într-o cauză penală în care procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unei femei, funcţionar în cadrul Spitalului de Psihiatrie ”Elena Doamna” Galaţi, pentru trafic de influenţă, respectiv trafic de influenţă în formă continuată (10 acte materiale).

“În fapt, în perioada septembrie 2022 – iulie 2023, inculpata, în calitatea mai sus-menţionată, a pretins diferite sume de bani cuprinse între 800 de lei şi 6.000 de lei de la un număr de 11 persoane, cărora le-a creat convingerea că are influenţă pe lângă funcţionari ai unităţii medicale în care îşi desfăşura activitatea, funcţionari ce aveau atribuţii cu privire la angajarea de personal, promiţându-le că-i va determina pe aceştia din urmă să le faciliteze angajarea lor în diferite posturi vacante existente la nivelul spitalului, respectiv de infirmieră (5 situaţii), asistentă medicală (2 situaţii), îngrijitoare (3 situaţii) şi bucătăreasă (1 situaţie)”, au transmis reprezentanţii DGA.

Anchetatorii au precizat că femeia a pretins şi a primit, în total, 13.200 de lei şi 3.800 de euro.

Dosarul a fost constituit ca urmare a unui denunţ formulat de un martor denunţător la sediul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi, ulterior, pe parcursul cercetărilor penale, fiind înregistrate alte patru denunţuri cu privire la săvârşirea de către inculpată a unor infracţiuni de corupţie cu aceeaşi rezoluţie infracţională.

“Pe parcursul cercetărilor efectuate, au mai fost identificate alte acte materiale ale infracţiunii de trafic de influenţă săvârşite de către inculpată, fapt pentru care a fost dispusă extinderea urmăririi penale faţă de aceasta şi cu privire la aceste fapte, precum şi continuarea urmăririi penale faţă de alte 4 persoane, suspecte în cauză, fiind reţinută săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă”, a explicat sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.