DGPMB anunţă reţinerea a doi fraţi pentru şantaj

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 15-11-2017

Actualizat: 15-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: jurnaldevrancea.ro

Doi bărbaţi, de 37 şi respectiv 38 de ani, fraţi, au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, în urma unor percheziţii care au avut loc miercuri dimineaţă în Capitală. Poliţia Capitalei informa, în cursul dimineţii, că "în cursul lunii octombrie reprezentanţii unei societăţi comerciale prestatoare de servicii au sesizat faptul că primesc multiple ameninţări şi că site-ul firmei este atacat în diverse forme, pentru a nu-şi mai desfăşura activitatea comercială".

Potrivit DGPMB, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bărbatul de 37 de ani, însoţit de doi cunoscuţi, ar fi abordat partea vătămată şi l-ar fi ameninţat cu acte de violenţă, folosindu-se şi de prezenţa însoţitorilor pentru a-l determina să nu riposteze. Scopul acestor ameninţări ar fi fost întemeiat pe dorinţa de a determina victima să-şi închidă societatea de prestări servicii. Ulterior, cercetările au reliefat că fratele suspectului deţine o societate comercială cu acelaşi profil şi că şi acesta ar fi procedat în acelaşi mod cu partea vătămată, conform Agerpres.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale - Sector 4 sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4. Miercuri dimineaţă, poliţişti din cadrul DGPMB Poliţia Sectorului 4 - Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi un număr de 4 mandate de aducere, într-o cauză privind infracţiunea de şantaj. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi de sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri